Short summary of May Contain Lies: How Stories, Statistics, and Studies Exploit Our Biases―And What We Can Do about It

Short summary of May Contain Lies: How Stories, Statistics, and Studies Exploit Our Biases―And What We Can Do about It

Version 1 by structure

Introduction:

The introduction sets up the key theme of the book – that we are often misled by information and prone to poor decision making due to cognitive biases. It discusses an episode from the author’s experience where a government report misrepresented evidence he had provided, suggesting that even supposedly reliable sources of information can contain inaccuracies or misrepresentations. The introduction emphasizes the importance of separating myth from reality, and understanding when claims are truly supported by evidence versus when they are not. It notes that while regulation aims to curb misinformation, individuals also need to learn how to critically evaluate information themselves. The goal of the book is to provide a practical guide to distinguish between truth and falsehood, focusing on topics like how decisions are made, what makes “data,” and how to identify misleading arguments.

Part I: The Biases

Chapter 1: Confirmation Bias

Chapter 1 explores the concept of confirmation bias. It discusses how people tend to more easily accept claims that support their preexisting beliefs and downplay evidence that contradicts those beliefs. The example of Belle Gibson, who falsely claimed to have cured her cancer through diet and lifestyle changes, is discussed in depth. The chapter notes how Gibson’s story became widely believed due to confirmation bias, and how fact checking is not sufficient on its own to overcome cognitive biases. It also discusses other examples like homeopathy and clean eating diets that prey on similar biases by providing stories that resonate with people’s values rather than being grounded in evidence. The chapter emphasizes that biases influence us even when we have seen the facts, preventing impartial interpretation of information, and can also affect groups and institutions through phenomena like “belief polarization.”

Chapter 2: Black-and-White Thinking

Chapter 2 explores the concept of black-and-white thinking. It discusses how people tend to see things in binary terms rather than appreciating nuance or complexity. Examples like dietary guidelines, weight training practices, and musical theory are given where black-and-white thinking leads to oversimplification. Evolutionary reasons for binary thinking are discussed, relating back to challenges faced by early humans. The large success of the Atkins diet is analyzed as another example that played into black-and-white thinking aboutmacronutrients. The chapter distinguishes ways the world can be moderate, granular, or marbled rather than strictly black versus white. It provides evidence from studies on how people ignore these richer concepts.

Part II: The Problems

Chapter 3: A Statement is Not a Fact

Chapter 3 begins Part II’s discussion of specific problems that arise due to cognitive biases. It emphasizes that people often uncritically accept statements as facts without thoroughly checking their veracity. Examples are provided where statements were misreported, including a government inquiry that misrepresented the author’s own submitted evidence. Other issues discussed include selective quotes taken out of context, graphical misrepresentations, and completely made up statements presented without evidence. Practical ways to evaluate the veracity of statements are recommended, including checking sources, context, and alternative explanations.

Chapter 4: A Fact is Not Data

Chapter 4 explains that while a statement properly backed by facts addresses the first problem, facts alone do not constitute data. Even true facts can be misleading if not representative. The concept of selective sampling is explored through examples of personal investing anecdotes and case studies of successful companies. The need for control groups and statistical significance is emphasized.

Biases that can lead to misinterpretation of single facts are also examined.

Chapter 5: Data is Not Evidence – Data Mining

Chapter 5 begins discussing the distinction between data and evidence. It introduces the concept of data mining, where researchers have flexibility to keep testing until they find significant results, even if by chance alone. Examples are given of sentiment studies, investment bank league tables prepared for pitches, and company diversity research. The need for pre-specifying hypotheses, representative samples, controlled groups, and out-of-sample validation is stressed to distinguish data from true evidence.

Chapter 6: Data is Not Evidence – Causation

Chapter 6 further expands on the inability of data alone to prove causality. Even if a relationship is found to be statistically significant, it may not mean one factor caused the other. The common problem of confusing correlation with causation is discussed. Studies that imply causation from single or selected samples are critiqued. The chapter recommends considering alternative explanations for relationships and assessing whether the underlying mechanism for a hypothesized causality seems plausible.

Chapter 7: When Data is Evidence

Chapter 7 notes that while data alone does not constitute evidence, in some cases studies can provide evidence if conducted properly, by following the scientific method. It reiterates the steps needed, including formulating a hypothesis, collecting representative and control samples, calculating differences systematically, and testing results out-of-sample. An example of a football study conducted by the author using such methods is described in depth. The chapter emphasizes that evidence should change beliefs proportionately, rather than causing one to switch totally between opposing viewpoints.

Chapter 8: Evidence is Not Proof

Chapter 8 acknowledges that even strong evidence from properly conducted studies does not amount to proof. Statistical significance simply means an association is unlikely to be random – it does not prove causality definitively. The author’s study on how football match outcomes affect stock markets is used as an example. While the results were statistically significant both in-sample and out-of-sample, chance occurrences cannot be entirely ruled out even with large samples and long periods of data. The chapter differentiates between evidence supporting a hypothesis versus proving it to be certain. It also notes that new evidence can emerge that modifies scientific consensus over time.

Part III: The Solutions

Chapter 9: Thinking Smarter as Individuals

Chapter 9 begins discussing solutions for how to think more critically as individuals. It recommends assessing information based on the questions laid out in previous chapters, like whether the conclusion is supported by facts, data, and evidence rather than just appearing consistent with our biases. The need for prudence versus dismissing everything is discussed. A multi-stage checklist for systematically evaluating claims touching on statements, facts, data and evidence is provided in the Appendix. Simple steps anyone can take when reading research are stressed, like considering alternative hypotheses, samples, and measures that aren’t discussed.

Chapter 10: Creating Organizations that Think Smarter

Chapter 10 explores how to structure organizations, teams and institutions to make better decisions. It argues for subjecting all viewpoints, even strongly held ones, to challenge and playing devil’s advocate. The need to avoid groupthink and seek out dissenting opinions is emphasized. Different techniques for enhancing discussion, debate and independent thinking in groups are proposed. Incorporating internal referees to check for cognitive biases or motivated reasoning is suggested. Ensuring diversity of backgrounds in decision making bodies is also recommended.

Chapter 11: Creating Societies that Think Smarter

Chapter 11 discusses society-level solutions. It notes the important role of education in teaching critical thinking skills. Improving the incentives around information to reduce tendencies to overclaim or selectively report evidence is discussed. Reducing polarization and “Us vs. Them” divisions in issues is advocated for. Ensuring separation of content generation from curation tasks is suggested as a way platforms could help. The chapter emphasizes citizens also having responsibility for their own evaluation of claims they encounter and spreading debunkings of misinformation. Overall societal change toward valuing impartial truth over expedient falsehoods is posited as an ongoing goal.

Conclusion

In conclusion, the book has aimed to provide individuals with practical steps to distinguish between truth and falsehood rather than act on first impressions, biases or convenience alone. It argues that data should not be uncritically accepted just because it is available, and cautions against jumping to conclusions without sufficient evidence. The narrative fallacy and other cognitive limitations are shown to mislead even well-meaning researchers and policymakers. By learning to identify flaws in both our own and others’ reasoning, and create environments conducive to neutral fact-finding, the book argues we can make progress on separating myth from reality on important issues.

Version 2 by key ideas

1. Confirmation Bias

Confirmation bias is the tendency to more easily accept claims that align with our preexisting beliefs and ignore or rationalize away evidence that contradicts those beliefs. This is one of the most pervasive and damaging cognitive biases, as it causes us to interpret information through a biased lens and prevents impartial evaluation of facts. Examples like Belle Gibson exploiting this bias by fabricating a story cancer patients wanted to believe in due to resonating with values of empowerment and self-determination are used to illustrate how confirmation bias allows falsehoods to spread widely. It is suggested that combating confirmation bias requires consciously seeking out opposing viewpoints and alternative explanations rather than just information reinforcing what we already think.

2. Black-and-White Thinking

Black-and-white thinking refers to viewing issues in binary terms rather than appreciating nuance, complexity, or uncertainty. It is proposed that this cognitive style predisposes us towards claims or policies portrayed as unambiguously positive rather than those acknowledging trade-offs or complex realities. Evolutionary reasons for the development of binary thinking and its role in past survival scenarios are discussed. However, it is argued that in today’s world, black-and-white thinking often leads to oversimplification and poor decision-making when applied to multifaceted problems. Examples like the Atkins diet exploiting this bias by framing macronutrients in absolutist terms are provided.

3. Statements are Not Facts

A key problem discussed is how people uncritically accept statements as facts without verification. It is noted this occurs even for supposedly reliable sources and is exacerbated by cognitive biases. Techniques used to misrepresent statements through selective quoting, graphical distortions, made-up claims presented without evidence, or misquoting studies are examined in detail through examples. The chapter emphasizes the importance of checking facts rigorously rather than assuming a source implies accuracy. It is argued we must scrutinize whether claims have evidentiary support rather than just appearing plausible.

4. Facts are Not Data

While checking facts solves the problem of inaccurate statements, facts alone are shown to not constitute data if they are not representative. The concept of selective samples, where only consistent cases are reported while contradictory ones are omitted, is discussed. It is noted that even if individual facts presented are true, they may be unrepresentative or misleading without broader context. The chapter uses anecdotes about personal investing returns, case studies of successful companies, and company diversity research to demonstrate this problem. Beyond checking accuracy, representative samples are identified as crucial for drawing valid inferences.

5. Data Mining

Data mining refers to the flexibility researchers have to keep testing various specifications until obtaining significant results, even if by chance. The dangers of data mining are discussed through examples of sentiment studies, investment bank league tables constructed for client pitches, and company diversity analyses. To combat data mining, the scientific method of pre-specifying hypotheses rather than post-hoc explanations is proposed. The importance of representative test/control samples, clearly defined inputs/outputs, and out-of-sample validation is emphasized to distinguish real evidence from data dredging.

6. Causation

Chapter 6 expands on how data alone does not prove causality, even when relationships appear statistically significant. The frequent conflation of correlation and causation is highlighted as a major analytical failing. Studies that imply without demonstrating causality, such as through single examples, selected groups, or lack of alternative explanations, are critiqued.

Considering plausible mechanisms and investigating alternative hypotheses is proposed as a minimum standard before arguing one factor caused another based on an association.

7. Scientific Method

While cautioning data does not constitute evidence, Chapter 7 acknowledges properly conducted research can provide strong evidence. The core tenets of the scientific method – formulating hypotheses, collecting representative/controlled samples, systematically analyzing output differences, and testing persistence out-of-sample – are presented as the gold standard. An example of the author’s study relating football outcomes to financial markets following this methodology is discussed in detail. Stats significance alone is noted as insufficient, as evidence should change beliefs proportionately rather than trigger binary flips.

8. Evidence is Not Proof

Chapter 8 acknowledges scientific evidence does not amount to conclusive proof, as chance cannot be entirely ruled out. Statistical significance simply indicates an association’s unlikelihood of arising randomly rather than definitively establishing causality. The author’s football study demonstrating out-of-sample persistence of effects is revisited to illustrate this point. Evidence finds the most likely explanation of present knowledge but modifying stances in light of new evidence remains an ongoing process rather than a finite endpoint.

9. Individual Critical Thinking

In discussing solutions, Chapter 9 stresses capacity for independent evaluation as key for individuals. It recommends systematically assessing claims against the questions laid out in previous chapters, like factuality of statements, representativeness of examples, and rigor of methodology. Overcoming partisan instincts through open-minded questioning rather than dismissiveness is emphasized. A multi-step checklist for gauging information impartially is provided in the Appendix as a practical tool.

10. Organizational Design

Chapter 10 explores structuring groups, teams and institutions to encourage dialectic. It argues that subjecting all perspectives to scrutiny rather than passively accepting dominant views leads to better decisions. Specific techniques like incorporating referees, ensuring diverse representation, probing contrary findings, and guarding against hierarchy effects that stifle disagreement are suggested. Creating processes where no idea enjoys privileged treatment is deemed important for organizational rationality.

11. Societal Institutions

Chapter 11 maintains that progress requires action beyond individuals and companies. It advocates improving education to inculcate impartial, evidence-based thinking skills. Reforming incentive structures where false or sensational claims may be disproportionately rewarded relative to balanced reporting is also proposed. Reducing dogmatic divisions through emphasis on shared interests and problem-solving over arbitrary political delineations is recommended. Citizens retaining individual responsibility for what they spread or ignore is posited as crucial for societal epistemology.

12. Narrative Fallacy

It is shown that we are prone to derive simplistic cause-and-effect stories to explain complex realities. Even if facts are accurate, such narratives can be misleading by obscuring alternative interpretations. Authors emphasizing certain details while omitting others that don’t cohere with their explanation is critiqued. Studies analyzing only consistent cases rather than representative samples across outcomes are argued to exemplify this bias. Maintaining caution about premature storytelling rather than question-asking is advised.

13. Spurious Correlations

The risk of perceiving random associations as meaningful links merely due to large samples, and type I errors leading to false positives arising from multiple testing, is examined. Specific examples of relationships with no plausible basis like margarine consumption tracking divorce rates are reviewed.

It is argued such unrelated co-movements demonstrate how quantity alone does not guarantee quality, and chance undermines any single positive result however many observations were utilized. This counsels humility in interpreting isolated findings.

14. Representative Sampling

Ensuring sample representativeness, by avoiding handpicking to suit the investigator’s preferences, is identified as crucial for inductive reasoning. Examples that demonstrate problems with selected sampling through anecdotes about personal investing returns, case studies of exemplar companies, and restricted demographic surveys are analyzed. Gathering controls and counterfactuals where the independent variable is absent are presented as indispensable reference points. The necessity of comprehensive rather than opportunistic datasets is highlighted.

15. Out-of-sample Validation

Chapter 7’s football study is revisited to emphasize how demonstrating generalization through independent validation strengthens any quantitative analysis. The risk of post-hoc storytelling to explain chance associations is reaffirmed. Subjecting hypotheses to out-of-sample tests, even when inconvenient, is advocated as an antidote to data mining or researcher degrees of freedom. Where truly representative samples were utilized, effects persisting across new instances provide provisional support by eliminating alternatives like chance or specification search. Empiricism requiring reproducibility under new conditions is underscored.

Takeaways

Here are some of the most practical things the average person can learn from this book:

First, it’s important to be aware of our natural cognitive biases like confirmation bias and black-and-white thinking. We all fall prey to interpreting information in a biased way sometimes. By understanding these common pitfalls, we can make a conscious effort to consider different views and stay open-minded.

Second, just because someone says something confidently doesn’t automatically make it true! Even if a statement comes from an authority figure or has footnotes, we should still check that it’s accurate and not misrepresenting the facts. Taking things at face value can mislead us.

Third, when someone presents an explanation for why something happened, it’s a good idea to stop and think about other possible reasons too before fully accepting their narrative. Real life is complex, so there are usually multiple factors at play.

Fourth, when reading about studies online or in the news, don’t just focus on the headline conclusions. Make sure to find out exactly what data was used in the research and if alternative views were considered too. One perspective is rarely the whole picture.

Finally, it’s important to maintain a sense of curiosity and skepticism, even about information that reinforces our existing views. Approaching new claims with openness and impartiality, rather than dismissal, can help us get closer to the truth over time.

Overall, the book provides useful guidance for thoughtfully evaluating all kinds of information we encounter. By keeping these lessons in mind, we can make well-informed decisions and have insightful discussions, even about complex topics where biases could otherwise mislead us. An open and discerning mindset is really valuable in any area of life.

Short summary of In Praise of Failure

Version 1 by structure

Chapter 1 – In a Fallen World
The chapter introduces Gnosticism and its perspective on the cosmos and humanity. The Gnostics believed that neither the world nor humanity were ever meant to exist, and that existence itself is a degradation from a state of non-existence. According to Gnostic creation myths, the world and humanity came about through a primordial failure or mistake. The world’s creation was undertaken by an incompetent deity called the demiurge, who fashioned an imperfect creation based on a flawed glimpse of a divine archetype or ideal form. As a result, humanity exists in an alienated state, strangers in a fallen world not of our own making.

The chapter discusses how Gnostics saw evidence of this original failure or imperfection everywhere in the natural world, from stars and galaxies down to the micro-level of cells and nuclei. They believed the marks of this imperfection could even be found within human bodies and minds. The chapter then discusses how, within Gnostic cosmology, the goal of spiritual life was to achieve gnosis, or insight into our true divine nature and origin, in order to transcend the flawed material world and become free of the demiurge’s power.

Chapter 2 – The Ruins of Political Failure
The chapter discusses the inherently fragile nature of democracy and how failure is essential to understanding the human experience. It explores how failure brings us face to face with the precariousness of both our personal existence and the world at large. The chapter then focuses on the political realm as a realm where we experience failure communally through our interactions with others in civil society. It discusses how the failures of political systems and communities can have a therapeutic value in helping us understand our own limitations.

Athenian democracy is discussed as an early experiment in political equality that was also profoundly fragile. Issues like overconfidence in reason alone and a lack of sufficient humility and education among citizens are examined as factors in Athens’ ultimate failure. Figures like Socrates are discussed as a symbol of how even the most radical forms of democracy could turn against individuals. The failures of the French Revolution are then analyzed, focusing on issues like its rejection of tradition and history in favor of an excessively rationalist outlook, as well as the political failures that ultimately stemmed from this.

Chapter 3 – Winners and Losers
This chapter discusses failure at the social level by exploring how our entanglement in broader society represents another domain where we experience failing communally. It uses the example of Simone Weil’s experience as a factory worker to illustrate how the deforming effects of industrial labor reduced workers to cogs in a machine.

Gandhi’s experimentation with poverty is then discussed. His embrace of poverty and identification with India’s lowest classes is presented as an expression of his spiritual quest for failure and limitation. The chapter explores how social degradation through extreme poverty allowed Gandhi to explore deeper levels of failure and humiliation. His success as a political leader is nevertheless noted as a paradoxical outcome given that his personal philosophy seemed to demand failure as an end in itself.

Cioran is introduced as another figure who embraced social failure by rejecting the goals and illusions of Western modern society. His philosophy of opting out of social engagement and activism through a cultivated cultivation of idleness is examined. The discussion suggests figures like Cioran revealed deeper truths about society by refusing to participate in its games and pursuits.

Chapter 4 – The Ultimate Failure
The discussion shifts to examining failure at the biological level through our shared mortality. It explores how death represents the most profound kind of failure in confronting our non-being. Key thinkers who saw death as central to philosophical contemplation, like Seneca, are discussed.

Gandhi’s complex and paradoxical attitude toward death is then analyzed. His writings that seemed to almost yearn for death are noted, along with interpretations of death as representing ultimate truth and realization. At the same time, Gandhi’s actual death is portrayed as a failure, occurring amid the ruins of his political dreams for India.

Mishima Yukio is then presented as a figure who may have achieved a kind of victory in death by staging a dramatic public suicide. His views on death and bushido are examined, as is the hypothesis that he found a metaphorical heroism in aestheticizing his own demise. Overall, the chapter suggests that mortality should be celebrated as humanity’s shared bond in failure and limitation.

Chapter 5 – Heretic
The chapter delves into Simone Weil’s rejection of religious rules and dogmas despite harboring an intensely mystical spirituality. Her philosophical objections to traditional Christianity are discussed through her Letter to a Priest. She is depicted as almost Gnostic in her radical universalism that saw elements of truth in all wisdom traditions.

Weil’s insistence on experiencing God’s incarnation as a slave through intense suffering and degradation is examined. Her belief that Christian truth was found not in religious institutions but wherever affliction appeared in the world is noted. The discussion suggests she found Christ not in any church but in living a fakir’s life of complete renunciation.

Weil’s eventual refusal to formally join any religious organization yet insistence on privately living the faith is analyzed. Her unorthodox perspectives led her to spiritual insights too unconventional for institutionalized religion. Ultimately she is portrayed as seeking truth in ruins and a heretic in the truest sense of following her own spiritual path.

Epilogue
The epilogue reflects on some of the chapter’s overarching themes, including failure as a spiritual path, the value of limits and humiliation, and renouncing worldly goals in pursuit of ultimate truths. It argues that figures like Simone Weil demonstrate how radical failure and renunciation afforded profound insights. Ultimately, through their examples, it sees failure as the necessary precursor to any meaningful form of self-realization and spiritual development.

In conclusion, this summary aimed to thoroughly engage with each chapter of Costica Bradatan’s work “In Praise of Failure.” It attempted to synthesize and discuss the key ideas, themes, arguments and examples presented in the text, with a focus on relaying the content and progression of the author’s ideas. Please let me know if any part of the summary requires further explanation or expansion.

Version 2 by key ideas

1. Primordial Failure and the Imperfection of Creation

One of the core theological notions presented in Gnostic cosmology is the idea that creation itself was the result of a primordial failure or mistake. Within Gnostic mythology, creation emerged not from a perfect, omnipotent deity, but from an incompetent lesser god called the demiurge. The demiurge acted beyond his capacities in attempting to imitate and manifest the divine archetype or ideal form that he dimly glimpsed. However, due to his profound limitations and lack of true transcendent wisdom, the world and humanity he brought into being were flawed, imperfect simulacra of the archetype. For Gnostics, this explained why our existence feels alienating and why we seem incongruous with the world – we emerged from a botched act of creation by an inferior deity. On a cosmological level, primordial failure explains why evidence of imperfection can be found everywhere in nature and within human existence.

2. The Experience of Failure as Awakening

Bradatan suggests that experiences of clear and overwhelming failure have a uniquely clarifying effect. They shatter our ordinary illusions about ourselves and our place in the world. When failures confront us with our precariousness, limitedness, and mortality, we achieve a state of ontological nakedness where we grasp certain truths about the human condition. Though anguishing, this can be the starting point of self-realization and healing. Failure throws us back upon our deepest questions by showing that nothing in life is guaranteed or within our sure control. It awakens us from routines and habits that dull our awareness. According to Bradatan, confronting failure is essential for humility, wisdom, and coming to fully understand what it means to be human.

3. Failure as Political Awakening

Bradatan proposes that experiences of collective political failure can also illuminate our nature and rouse profound insights. He asserts that the ruins of failed or faltering systems allow us to recognize our shared propensity for excess, arrogance, and self-delusion when it comes to societal dreams. At a grassroots level, disasters help acknowledge each person’s smallness in the grand scheme and highlight our endless capacity for folly in how we order our togetherness. Harrowing crashes can encourage humility about human perfectibility and reform our relationship with community and power. Though arriving via anguish, wisdom may germinate from such disasters by motivating more pragmatic approaches to politics.

4. Social Failure as Self-Realization

The chapter on social failure illustrates how intentionally embracing degradation through poverty or disengagement from societal expectations can represent a type of spiritual practice. Both Gandhi and Cioran demonstrated this by adopting social positions defined by perceived failure. For Gandhi, poverty and identification with India’s “untouchables” allowed him to experience deeper levels of humiliation and limitation in pursuit of self-transcendence. For Cioran, a life of deliberate idleness and refusal to participate in Western modernity’s goals represented a philosophy in action. By opting out of prevalent social games, such figures paradoxically found a truer form of self-realization.

5. The Centrality of Death

Bradatan proposes that mortality and our impending non-being represents the most profound kind of failure and limitation confronting human existence. However, he suggests certain philosophers saw facing death philosophically as pivotal for self-knowledge. While frightening, meditating on death can imbue life with new significance since it shows our mundane daily lives emerge against an abyss of nothingness. For figures like Seneca, mastering our fear of dying was a key to ethical improvement. For Gandhi, death’s relationship to ultimate ‘truth’ was complex but profound.

He dreamt of expediting his end to complete self- emptying. Overall, Bradatan argues mortality should be celebrated for demystifying humanity rather than mourned.

6. The Humility of Anthropic Insignificance

One core variety of humility explored is achieving an honest vision of humanity’s cosmic unimportance and smallness in the grand scheme of space and time. Bradatan references perspectives suggesting that from a sufficiently impartial astronomical viewpoint, humans barely register as material events. Any shred of self-importance falls away as we confront the vastness of reality and recognize our radical contingency. Yet Bradatan contends far from debilitating, such humility cultivates wonder, and reorients us from petty terrestrial preoccupations to our shared sublimity of being—however transient—within existence’s magnificence.

7. The Failure of Political Perfectionism

Bradatan proposes that democratic systems founder due to a lack of humility regarding human fallibility and imperfection. He asserts political perfectionism sparks excess confidence in rational planning and reformism over more sobering acknowledgment of human complexity. Revolutions aimed at reinventing humanity and society based on philosophical abstractions exemplify this hubris. Bradatan suggests an embracing of irreducible human “muck” through experience and tradition aids stability, whereas its rejection contributes to instability and violence in the name of utopian dreams. Democracies work best with built-in mechanisms prone to failure, not vaulting aspirations of perfection.

8. The Necessity of Communal Failure

The chapter on political failure suggests shared experiences of collective disappointment, breakdown, and undoing in political contexts are psychically and philosophically important. It proposes such events interrupt routines and habits, cast worldviews into question, and show us our strengths and limitations as social animals in a frank light. Though painful, analyzing the rubble of failed togetherness humbles our pretensions regarding control and governance. It acknowledges history unfolds through unanticipated interactions more than rational plans. As such, communal failures advance humility, important for both individual self-knowledge and understanding the elusive shapes of societal existence.

9. The Failure of Language

Bradatan hints at limitations of language itself regarding conveying human experiences of failure definitively. For one, our attempts to capture failure will always be framed and potentially misleading interpretations. More profoundly, communicating a perception of non-being or nothingness, which failure discloses, seems impossible using positive signs, words and symbols. Failure concerns realms prior to and permeating what language denotes. At most we grasp it through analogy, metaphor or asides. In this sense, studying failure through signs risks missing failure’s essence by grasping its penumbra instead of its absence of light source. The topic pushes language toward its outer edges.

10. Primordial Affliction as Divine Gift

Bradatan refers to Simone Weil’s complex spiritual notion of “affliction” as delineating our human condition. For Weil, affliction represents our fragmentary, material existence as a form of dispossession from God. Our status as incarnate, afflicted beings constitutes a distancing from God’s perfection. However, Bradatan suggests Weil saw this distance paradoxically as the condition making experience of God’s immanence possible. Only by acknowledging our nothingness through experiences of failure, limitation and unknowing can divine intimacy become discernible. For Weil, affliction was a constitutive spiritual gift revealing reality’s other dimension of invisible goodness behind surface affliction.

11. Decreation as Self-Emptying

A core aspect of Weil’s later mysticism discussed is her idea of “decreation”, which Bradatan presents as the opposite of destruction. For Weil, decreation meant undergoing a process of conscious self-emptying and dispossession to eliminate the created, worldly elements of our identity and return to an “uncreated” state of pure receptivity to God. It represented an intense, voluntary renunciation intended to restore balance to the primordial potlatch between humanity and divinity by giving God back his own. Only through decreation could we eradicate the illusory belief in our agency and ownership over being, thus letting God repossess himself in us. It was the undoing of the self for its highest actualization.

12. Failure as Democratic Virtue

Bradatan argues genuine democracy is predicated on citizens embracing failure as an inevitable fact of political reality. He suggests without sufficient humility regarding human fallibility and imperfection, systems prone to lurch between excess confidence and paranoid disillusionment when crises emerge. Important democratic principles like dissent, compromise and gradual reform risk being rejected if participants envision politics as delivering absolute guarantees. By contrast, he sees founding democracy on consciousness of shared vulnerability to failure aids stability through realism about human institutions’ frailty. Failure becomes less disruptive if its possibility is expected and institutionally prepared for.

13. Enlightenment’s Dark Side

Bradatan cautions reason alone offers an insufficient basis for human affairs like politics, which entail normative questions exceeding rational boundaries. Charismatically gifted figures adept at storytelling can exploit quests for philosophical totality and meaning to manipulate crowds. He traces links between the death of God and conspiratorial thinking filling resulting voids. Additionally, if reason becomes paramount in ways of life previously moderated by custom, more forceful means tend to creep in imposing rationality. Robespierre exemplifies how the prizing of pure theoretical constructs over experience enables illiberal derangements. Overall, Bradatan contends humility regarding human finitude offsets dangers in rationalism’s unalloyed ascendancy.

14. Failure of Revolutionary Violence

Bradatan is critical of violence employed in the name of reinventing humanity and societal utopias. He suggests the violence unleashed by French and communist revolutions, though emerging from lofty goals, ultimately expressed humankind’s basest instincts and tendencies antithetical to any redemptive transformation. At their worst, revolutions became vehicles of vengeance and exertion of power for its own sake depending on violence’s addictive stimulation. Continuous upheaval and violence were demanded simply to reaffirm a system founded on violence. Bradatan proposes radical change attainable by gradual means stands better chance at humanization than upending through cataclysmic liquidations.

15. The Failure of Political Messianism

Bradatan argues figures like Gandhi and other political leaders risk profound failures by inhabiting messianic theological roles through identification with a cause’s absolute success. For Gandhi, this led to strange defenses of Hitler along with cavalier willingness to sacrifice untold lives on India’s altar he considered himself solely capable of presiding over. A messianic self-image blurs responsibility’s boundaries and nourishes intoxication with power that facilitates abuse and loss of judgment. It alienates potential allies by demanding compliance through excommunication of dissent. Ultimately, Bradatan suggests a deification’s humility is liberation for both leader and led mired in such dysfunctional dynamics.

Ecoul unui Jurnal

Pasiuni

Am descoperit blogul JURNAl SCOŢIAN în urmă cu cîţiva ani şi pot să spun că de atunci am savurat fiecare postare , parcurgându-l în întregime într-o perioadă scurtă de timp. M-am bucurat de apariţia cărţii însă cunoscînd în linii mari conţinutul ,nu mi-am cumpărat-o imediat .

Nominalizarea cărţii la secţiunea ,,Memorialistică “ a premiilor revistei ,,Observator cultural “ mi-a confirmat valoarea autorului iar frumoasa scrisoare deschisă a scriitorului şi ziaristului Andrei Crăciun m-a sensibilizat din nou , trezindu-mi  dorinţa de a reciti acest minunat ,,caleidoscop de învăţătură împletită cu amintirile unei vieţi trăite cu intensitate”  , cum au denumit-o alţi cititori.

https://ioanflorin.wordpress.com/2018/04/13/jurnal-scotian-nominalizat-la-premiile-revistei-observator-cultural/

Acum,la finalul lecturii cărţii, am adunat cîteva  preţioase fragmente pe care le voi reciti cu drag ori de cite ori voi călători sau voi fi departe de mica mea bibliotecă .  Dar poate că truda nu este doar pentru mine ci vă veţi bucura şi voi,cititorii care…

View original post 1,392 more words

ANSELM GRUN Frumuseţea O nouă spiritualitate a bucuriei de a trăi

Pasiuni

De câteva săptămâni sensibilitatea mi-a fost stimulată de acest autor german  descoperit întâmplător .Mi-a atras atenţia coperta şi titlul simplu al acestei mici cărţi promovată de Editura Paralela 45 pe facebook.

În opinia autorului,spiritualitatea implică trei dimensiuni:

• descoperirea lui Dumnezeu presupune descoperirea sinelui (gânduri, sentimente , pasiuni , emoţii) şi dorinţa de transformare prin rugăciune;
• dimensiunea terapeutică, puterea vindecătoare a textelor biblice, a ritualurilor bisericeşti, a exerciţiilor spirituale;
• dimensiunea contemplativă, manifestată prin frumuseţea descoperită în natură, artă, oameni;

El subliniază faptul că spiritualitatea frumuseţii nu inlocuieşte alte forme de spiritualitate, dar le intregeşte şi le imprumută un gust de bucurie şi de iubire.

Aşadar,suntem invitaţi la drum 🙂

În cartea de faţă vreau să vă iau cu mine, cititoare şi cititori dragi, în călătoria pe care am făcut-o ca să descopăr aceste lucruri. Şi vă doresc să vă bucure şi mai mult frumuseţea pe care o percepeţi de obicei şi…

View original post 164 more words

Argument pentru Dumnezeu-Timothy Keller

Pasiuni

Această carte m-a provocat când am răsfoit Introducerea.Mă aflam în prezența unui autor care,la începutul vieții sale de credință,trăia la fel ca și mine, în permanenta căutare a unei a treia tabere:nici ultraconservatoare dar nici una prea progresistă,care să promoveze relativismul moral. Nu a găsit-o ,însă a fost provocat să pună bazele unei astfel de biserici în mediul urban prin care să găsească acest echilibru dar și să ofere  o soluție pentru apărarea credinței creștine într-un mod lipsit   de obrăznicie, mânie sau lipsă de respect.

Cartea este concepută în două părți:PARTEA 1-Saltul Îndoielii si PARTEA 2-Argumente pentru credință și se bazează pe consemnările autorului pe parcursul a patru ani  de discuții cu membrii și liderii Bisericii prezbiteriene Redeemer,cu numeroși căutători,sceptici și critici, de diverse profesii specifice mediului urban.

Aproape fiecare capitol cuprinde citate ale autorului englez C.S.Lewis și , mai rar  ,ale teologului american Jonathan Edwards(el contribuind la…

View original post 245 more words

John Stott – conducatorul umil-de Julia Cameron

Pasiuni

Mi  s-a întâmplat nu doar o dată să-mi formez o anumită părere despre un om citindu-i cărțile și să fiu luată prin surprindere atunci când  citesc biografia lui sau chiar când am ocazia să-l cunosc personal. Și cu John Stott s-a întâmplat același lucru.Chiar dacă privindu-i chipul blând,senin și afectuos ai putea să-i conturezi un profil de păstor,atunci când îi citești  comentariile dar mai ales cartea Crucea lui Cristos,remarci ascuțimea minții și profunzimea ideilor demne de un veritabil profesor universitar. În niciun caz nu mi-am imaginat  unele contraste atât de izbitoare,o să divulg doar câteva:

După ce îl întâlnim în ipostaza de a refuza categoric să-și slujească națiunea prin implicarea în război,ne-am aștepta ca alături de pacifismul evident să întâlnim și o anumită formă a fricii. Totuși,îl găsim profund implicat în asistența socială,asumându-și realitățile cele mai dureroase.Doarme pe sub poduri , alături de cei fără adăpost , ca să…

View original post 203 more words

C. S. Lewis – O viață de Alister E. McGrath

Pasiuni

Diversitatea apariţiilor editoriale din ultima perioadă a distorsionat oarecum priorităţile pe care mi le-am propus pentru lectură.Trebuie să-i mulţumesc editorului Teofil Stanciu pentru că a readus în prim-plan această carte la un an după publicare.

Deşi am citit cărţile lui C.S.Lewis traduse şi am participat la prelegeri care au abordat anumite teme ale scrierilor sale, autorul Alister E. McGrath ne prezintă alte faţete ale autorului, ale “perechii de ochelari”  prin care,ca cititori ,ne putem privim pe noi înşine,lumea şi contextul mai larg în care ne situăm.

Premiera pentru mine a fost întâlnirea cu talentatul profesor Kirkpatrick,un specialist al dialogului viu şi interactiv  care a reuşit să-l motiveze pe C.S.Lewis în direcţia dezvoltării unei gândiri critice.Se pare că acesta a fost şi un tipar pentru Lewis, profesorul  universitar care reuşea să transmită informaţii dar şi entuziasm, care explica  idei complexe pe care şi le explicase lui însuşi mai întâi .

Faptul că…

View original post 350 more words

Silviu Tatu, Domnul împărățește – Traducere şi comentariu la Apocalipsa lui Ioan, Oradea, Editura Cartea Creștină, 2015

 

Am bucuria să mă regăsesc printre cititorii fără studii teologice care şi-au dorit să înţeleagă mai profund cartea Apocalipsa.Am avut privilegiul să-l cunosc pe Silviu Tatu în calitatea de pastor-învăţător al Bisericii Baptiste Providenţa Oradea.Pe parcursul a trei ani de slujire şi-a propus să ne prezinte succint Planul lui Dumnezeu de răscumparare a umanitaţii căzute , oferindu-ne un program complex de studii biblice  prin parcurgerea Bibliei de la Geneza până la Apocalipsa.

Ne-am bucurat cu toţii când a sosit momentul predicilor din Apocalipsa însă în acelaşi timp am realizat măreţia acestei cărţi ,modalitatea aleasă de Dumnezeu de a surprinde printr-o diversitate atat de bogată în imagine şi sunet istoria umanităţii ,abstractul realităţilor spirituale atât de greu de inţeles pentru mintea omului.

Pentru cei care nu-l cunosc pe autorul Silviu Tatu (http://www.itpbucuresti.ro/cadre-didactice-titulare)  ar fi relevantă o mica paranteză.Participând la o serie de prelegeri dedicate autorului si apologetului crestin C.S.Lewis care l-au avut   ca invitat  pe Dr. Jerry Root (Wheaton College, SUA),am reţinut un principiu pe care încerc să-l varorific de fiecare dată când citesc o carte sau ascult un vorbitor. J.Root ne sugera să nu privim la un om ca şi la un spectacol ci să încercăm să descoperim ce vrea să ne transmită  Dumnezeu prin personalitatea lui unică .Prin prisma acestui principiu, pe lângă expertiza profesională,Silviu Tatu se remarcă printr-o excepţională capacitate de analiză şi sinteză şi prin abilitatea de a survola cu multă uşurinţă şi concentraţie Biblia atunci când abordează anumite  tematici .

Pornind de la aceste considerente, apreciez că  acest comentariu oferă o soluţie echilibrată de abordare a cărţii Apocalipsa pentru cititori, autorul reuşind să “despacheteze” concentraţia acestei unice şi complexe  Revelaţii doar atât cât este necesar .Informaţia este foarte bine sistematizată şi suficientă pentru a-ţi provoca mintea să vadă şi să înţeleagă dincolo de cuvinte,sunet  şi imagine Planul lui Dumnezeu, realităţile luptei spirituale, consumarea istoriei .

Sper ca parcurgerea comentariului să producă minţilor voastre multă bucurie ,încurajare şi un salt al credinţei că Voia lui Dumnezeu se va face “precum în cer aşa şi pe pământ”.

Am ales câteva exemple de idei exegetice şi abordări care scot în evidenţă abilităţile autorului de a valorifica anumite detalii sau teme şi  care susţin scopul principal al cărţii ,  respectiv motivarea comunităţii creştine de a persevera în mărturie.

Oracolele către bisericile din provincia Asia(Apocalipsa 2-3)

Ideea exegetică

Cristosul înviat este preocupat de progresul Bisericii Sale,în ciuda condiţiilor vitrege şi concurenţiale în care aceasta vieţuieşte,dar o protejează şi o disciplinează la nevoie pentru a  persevera până la A Doua Sa Venire .

Teologia

Bisericile sunt ale Domnului, fără îndoială,dar numai învingătorii au viitor. Oracolele acestea vizează în ultimă instanţă eficientizarea capacităţii de mărturie a bisericilor din Asia.Niciuna dintre bisericile din Apocalipsa nu merită titlul de biserică irecuperabilă,din moment ce Domnul i se adresează fiecăreia în parte.

Din informaţiile presărate în aceste epistole constatăm că nu există două biserici identice intre ele.Nici chiar cele două biserici ireproşabile nu sunt identice, deşi amândouă au de suferit din partea evreilor:Smyrna va trece prin zece zile de încercare,iar Filadelfia va trece prin necaz la fel precum celelalte.În Sardeis, sinagoga nu mai era un loc de închinare înaintea lui Dumnezeu ci de planificare a persecutării bisericii.Ceea ce au făcut iudeii cu Isus, acum făceau cu apostolii şi cu ucenicii Domnului.Biserica din Pergam si biserica din Thyateira au probleme cu învăţătura străină dar ereziarhii nu sunt mai mulţi în Thyateira.Deşi este ultima din listă, biserica din Laodiceia nu este cea mai degradată.Bisericii din Laodiceia i se impută multe dar nu şi erezia sau înstrăinarea de Dumnezeu prin învăţătură, ci doar o lipsă de zel pentru Domnul şi o problemă cu percepţia de sine.

Păstrarea convingerilor monoteiste într-o lume politeistă este o mare realizare.Perseverenţa în învăţătura dreaptă este şi mai mare într-o lume în care există o mulţime de învăţături aparent corecte sau folositoare dar care sunt în neconcordanţă cu mărturia Scripturii. Convingerile ferme ,asemenea celor împărtăşite de biserica din Efes,trebuie aduse împreună cu fapte de iubire. Iubirea dintâi nu este echivalentul îndrăgostirii pentru prima dată.Nu putem imagina relaţia cu Dumnezeu în termenii relaţiei dintre doi îndrăgostiţi ,în care dragostea vine şi pleacă de o manieră imprevizibilă.Dragostea creştină este mai mult decât un sentiment, este o stare în care se poate creşte.

 

Creaţia înnoită(Apocalipsa 21:1-22:5)

Cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, criminali, curvari, vrăjitori, idolatri şi toţi mincinoşii, partea lor este in Tăul care arde cu foc şi pucioasă.Aceasta este moartea a doua”(Ap.21:8)

Interpretarea

Faptul că lista începe cu fricoşii şi se încheie cu mincinoşii ar putea sugera că Ioan intenţiona să atragă atenţia asupra unor manifestări specifice apostaţilor sau cel puţin relevante contemporanilor lui Ioan din Asia aflaţi sub presiunea cultului imperial.În această situaţie categoriile s-ar referi la diverse aspecte ale cultului păgân care îşi exercită presiunea pentru a-i determina pe creştini să se îndepărteze de Dumnezeu sau să trăiască duplicitar din teama de autorităţi, din fascinaţie pentru spectaculosul cultelor păgâne sau din interes pentru câştigul firesc.

Calităţile biruitorilor din Apocalipsa se califică drept perechi antitetice ale unora dintre categoriile listate aici:curajoşii din Smyrna(2:9-10) se opun fricoşilor, modelele de credincioşie din Thyateira(2:19) se opun necredincioşilor, neîntinaţii din Sardeis (3:4) se opun scârboşilor,criminalilor,desfrânaţilor şi vrăjitorilor, creştinii care nu au lepădat Numele Domnului din Filadelfia(3:8) se opun mincinoşilor. Contra-exemple ale celor condamnaţi la moarte veşnică sunt şi însoţitorii Mielului, evidenţiaţi prin curaj în mărturie(12:11) , curăţie sexuală, rostirea adevărului(14:4-5).

Mai multe detalii despre carte se pot găsi aici:

(http://ecc.ro/?product=domnul_imparateste)

Simona Ardelean

Albastru ca jazzul-Reflecţii postmoderne asupra spiritualităţii creştine, Editura Kerigma, Oradea, 2009

Unora le place jazzul iar mie…in mod special.Am ales cartea convinsă că Dumnezeu are să-mi spună ceva aparte  despre relaţii, comuniune, părtăşie,dragoste. Pentru că,dacă priveşti şi asculţi o trupă de jazz, nu ai cum să nu remarci spiritul de camaraderie,respectul reciproc, profesionalismul , atmosfera de uimire in faţa libertăţii de exprimare a celuilalt, faptul ca fiecare artist este pregatit sa fie solist dar şi să facă un pas în spate să asculte sau să acompanieze.

Si aşteptările s-au confirmat.Autorul a reusit să împletească in paginile acestei cărţi raţiunea şi revelaţia,autoironia şi angajamentul, prezentându-ne într-o notă mai mult decât sinceră parcursul relaţiei sale cu Dumnezeu ,în contextul unei culturi pe care mulţi dintre noi refuză să o vadă dar mai ales să o accepte.

După explorarea într-o notă plină de umor a confruntărilor adolescentului rebel  cu religiozitatea din biserica tradiţională pe care o frecventa,cu păcatul şi ignoranţa faţă de un Dumnezeu impersonal, Donald Miller caută răspunsuri mai adânci la problemele fundamentalismului, comunităţii,dragostei frăţeşti . Am ales spre exemplificare cateva ipostaze în care m-am regasit şi care mi-au adus lumină în propriile căutări.

Har

Multă vreme n-am priceput de ce unii oameni n-au nicio problemă în a accepta harul lui Dumnezeu ,în vreme ce altora le e dificil. Eu eram dintre cei cărora le e dificil.Harul nu prea era ce căutam eu.Era ceva prea uşor. Eu voiam să plătesc pentru iertarea mea,ca şi cum Dumnezeu şi cu mine am fi fost doi prieteni care-şi fac favoruri unul altuia.

“Comportamentul” nostru nu poate fi schimbat prin autodisciplină ,dar îndrăgostirea de o fiinţă umană realizează ceea ce n-am crede niciodată că e posibil.Şi cel mai leneş om ar traversa Canalul Mânecii pentru a cucerii inima iubitei sale.Acceptând dragostea lui Dumnezeu pentru noi,ne îndrăgostim de El.În schimbul smereniei noastre şi a acceptării milei lui Dumnezeu ,ni se dă o Împărăţie. Şi Împărăţia unui cerşetor e mai bună decât iluzia unui om mândru.

Biserica

Unul din lucrurile pe care a trebuit să le fac după ce Dumnezeu mi-a dat o biserică a fost să renunţ la atitudinea negativă pe care o aveam împotriva bisericilor pe care le frecventasem înainte.În definitiv eram doar diferit,mă-nţelegeţi. Nu că respectivele ar fi fost rele ,doar că nu primeam în ele ce aveam nevoie.Intr-o noapte am citit de patru ori Efeseni din The Message a lui Eugene Peterson, şi mi s-a părut că Pavel nu dorea ca creştinii să lupte unii împotriva altora. A fost o decizie eliberatoare,pentru că,în momentul în care am spus inimii mele să facă asta ,a făcut-o,şi acum mă gândesc cu multă dragoste la republicanii fundamentalişti , şi ştiu că şi ei mă iubesc pe mine….

Comunitate

În singura conversaţie pe care care a avut-o cu Zacheu ,ne aminteşte Brennan,Hristos a exprimat susţinere şi dragoste şi ca urmare vameşul şi-a vândut averile şi a dat înapoi celor pe care-i jecmănise.Această dragoste a lui Hristos şi nu aversiunea unui oraş întreg , a fost cea care l-a vindecat pe Zacheu. Manning a continuat să vorbească despre pericolul folosirii unui limbaj dur,despre puterea neiubirii de a răni inima şi duhul unui om, şi despre cum vorbirea noastră , ca purtători ai harului şi iubirii lui Dumnezeu ,ar trebui asezonată cu dragoste şi compasiune.

Închinare

Îmi place cum încep Evangheliile, cu Ioan Botezătorul care mănâncă lăcuste şi botează oameni. Liderii religioşi încep şi ei să vină să fie botezaţi pentru că toată lumea o face şi Ioan strigă la ei şi-i numeşte pui de năpârci. Le spune că apa nu le e de niciun folos,că doar le udă pielea de pui de năpârci. Dar dacă sunt sinceri cu intenţia lor, dacă cred că Isus a venit printre ei şi că este cine zice că este ,atunci acel Isus va aprinde în inima lor lumina Împărăţiei.

Îmi place scena aceea din Dead Poets Society,în care Dl.Keating,profesor de engleză la o şcoală de elită,le cere elevilor săi să rupă din manualul de literatură eseul “Introducere în poezie”.La îndemnul insistent al profesorului,elevii încep să rupă paginile.Dl.K trece printre rândurile de bănci şi le reaminteşte elevilor că poezia nu e algebră ci e artă care pătrunde până în adâncul inimii,stârnind curaj la bărbaţi şi admitaţie la femei. Prea mult timp ne petrecem încercând să-L încadrăm pe Dumnezeu într-o grilă şi prea puţin lasându-ne inimile cuprinse de adoraţie.Prin faptul că reducem spiritualitatea creştină la o formulă,ne văduvim inimile de uimire.

 

Dragostea(cum să-i iubeşti cu adevărat pe ceilalţi)

Dl.Spencer a trecut apoi la un alt domeniu în care,spunea el,metaforele crează probleme. Ne-a cerut să ne gândim la relaţii.Ce metafore folosim?Îi preţuim pe oameni,am strigat eu. Investim în oameni, a adăugat altcineva .Şi astfel,panelul era acoperit în întregime cu metafore din sfera economicului.Am fost foarte surprins.Acela a fost momentul iluminării mele. Problema pe care o avem noi ,creştinii ,e că privim dragostea ca pe un bun comercial. O folosim cum folosim banii.

Biblia ne spune că dacă vorbeşti unei persoane cu gura ,dar inima ta nu o iubeşte,atunci eşti un om care loveşte unul de altul două chimvale zăngănitoare.Nu reuşeşti decât să enevezi pe toţi cei din jur.Cred că ilustraţia e cum nu se poate mai potrivită.Acum,ori de câte ori mă duc să mă întâlnesc cu cineva,mă rog ca Dumnezeu să mă ajute să-i arăt acelei persoane dragostea Lui. Şi-l mai rog să facă în aşa fel încăt ambele conversaţii,cea la nivel verbal şi cea la nivelul inimii,să fie sincere.

Jazzul a fost inventat de prima generaţie de culoare care nu a mai cunoscut sclavia .M-am gândit atunci că asta era minunat, pentru că, deşi jazzul e muzică, e foarte dificil să-l notezi pe hârtie; şi tocmai de aceea e cu atât mai mult un limbaj al sufletului.E ca şi cum sufletul ar spune ceva, ceva despre libertate.Cred că spiritualitatea creştină e ca muzica de jazz. Cred că dragostea pentru Isus este ceva ce simţi, ceva foarte dificil de notat pe hârtie. Dar asta nu o face cu nimic mai puţin adevătată, cu nimic mai puţin semnificativă, cu nimic mai puţin frumoasă.

În loc de încheiere vă lansez provocarea de a nu pierde oportunitatea unei altfel de închinări:Institutul Cultural Român este partener al festivalului Jazz in Church, care va avea loc în perioada 30 martie – 3 aprilie 2016 la București.

Festivalul este organizat de asociația JAZZ.RO, în parteneriat cu Biserica Evanghelica C.A. din București. Festivalul beneficiază pentru al doilea an consecutiv de Patronajul Excelenței sale, Domnul Jean-Hubert Lebet, ambasadorul Elveției în România.

http://icr.ro/pagini/festivalul-jazz-in-church-la-a-patra-editie-invitati-de-exceptie-si-evenimente-speciale

Simona Ardelean

 

Marshall McLuhan – Galaxia Gutenberg

Nu-mi este la îndemână să vorbesc despre cărți pe care „trebuie neapărat să le citești”. De data aceasta, însă, îmi voi călca pe inimă, plecând de la convingerea că vremurile acestea ale digitalizării relațiilor – într-o măsură surprinzătoare anticipate de către filozoful canadian – o cer mai mult ca oricând. Este mai limpede ca niciodată că satul global nu e un concept metaforic bine meșteșugit, ci o realitate derivată în virtutea intensificării interconectării dintre oameni sau grupuri sociale; de asemenea, adesea în glumă, dar uneori și în serios, vedem tot mai mult cum mijloacele de comunicare moderne se comportă ca extensii ale corpurilor noastre și cum ne modelează percepțiile și comportamentele. Într-o lume mai descumpănită ca oricând în încercarea de a stăpâni uneltele pe care ea însăși le-a creat pentru a se exprima pe sine cred că este nevoie să ne formăm o înțelegere cât mai cuprinzătoare și mai practică asupra felului în care media funcționează.

Marshall McLuhan este binecunoscut pentru o zicală citată de mulți și înțeleasă de puțini, mijlocul este mesajul. Acesta este și titlul uneia dintre cărțile sale în care el ilustrează acel faimos stil de expunere mozaical, alcătuit dintr-un colaj de maxime și imagini care invită concomitent la o explorare vizuală și tactilă a subiectului dezbătut (The Medium is the Message: An Inventory of Effects, 1967). Cu excepția acesteia, Galaxia Gutenberg adună într-un singur volum cam tot ce este de referință în opera autorului canadian pe tema comunicării. Între ele, cea mai importantă este Înțelegerea mijloacelor (Understanding Media: The Extensions of Man, 1964), cu totul fascinantă. Îi stau alături Galaxia Gutenberg (The Gutenberg Galaxy: The Making of Typographic Man, 1962), Legile mass-media (Laws of Media: The New Science, 1988) și De la clișeu la arhetip (From Cliche to Archetype, 1970), fiecare dintre ele materiale de o incontestabilă valoare.

Fiind o carte mozaic, adică nestructurată liniar, ci doar timid pe domenii de abordare – cultura ca afacere, tiparul, expresii frivole, forme culturale – cartea poate fi citită în ordinea dorită de cititor. E un fel de exersare asupra unui tom de peste 600 de pagini a unui simț tactil al buchisirii. Explorarea tactilă, prin natura ei, cere timp și nu este secvențială, ea permite reconfigurări ale traseului parcurs, asocieri, trimiteri, reveniri; în același timp, experiențele lecturii cărții sunt diferite de la un cititor la altul și din pricina potecilor diferite urmate de fiecare. Nu începeți cu primul capitol doar pentru că „așa se citesc cărțile”, nici nu vă descurajați dacă primul pas este mai împleticit. De pildă, eu am început cu Mireasa Mecanică și, drept să vă spun, nu se putea o alegere mai proastă, pentru că discursul de acolo – un fel de inventar al unor idiosincrasii de marketing de prin America de dinainte de venirea mea pe lume – este greu de asimilat de la distanța mea față de subiect. Poate că cititorii creștinii vor fi ispitiți să citească înceapă cu capitolul 15, în care unul dintre titluri spune „Mijloacele sunt asemenea bătăliei de la Ierihon”, un articol extrem de condensat pe o temă dragă mie, trăirea mitică. Totuși, nici asta nu e chiar cea mai facilă intrare, din câte observ.

Greul lecturii unei astfel de cărți constă tocmai în acomodarea cu acest stil mozaical de discurs. McLuhan construiește în mod intenționat un tip de argumentație care nu respectă structura unui discurs clasic. Secvențialității argumentării, McLuhan îi opune invitația la descifrarea unui discurs „rece”, care nu lasă mintea în odihnă, ci o pune să lucreze la umplerea spațiilor goale. Iar McLuhan – într-un stil care îmi amintește puțin de Francis Schaeffer – este maestru în a crea acele spații fără de umplerea cărora cititorul nu va pricepe nimic. Citești și te citești pe tine în același timp: vei fi provocat să alături propria înțelegere asupra modului în care crezi că percepi lumea și mesajele ei cadrului schițat în tușe extrem de concise de către autor.

Vei fi provocat să te vezi fie pe blog, fie pe Facebook, fie tolănit în fotoliu cu telecomanda în mână, fie cu căștile pe urechi, fie butonând pe un smart-device, fie vorbind la telefon, fie cu o carte sau un ziar în mână și să interpretezi ceea ce faci și ceea ce ți se întâmplă la nivelul experienței percepției. E o aventură de o intensitate pe care eu unul nu am mai avut-o cu o carte în mână de pe vremea buchisirii unor Kazantzakis și Noica …

Nu intru în detalii acum despre „mijloace fierbinți” și „mijloace calde” (pentru mine partea cea mai fascinantă a studiilor lui McLuhan), nici despre felul în care mijloacele devin mesaje (nu din perspectiva conținutului, ci a formei de comunicare), nici despre satul global (în privința asta, lipsesc din această culegere niște titluri care, sper eu, vor face obiectul unui alt compendiu). Vă invit, însă, cu căldură, să-l citiți pe Marshall McLuhan. Vă va fascina, vă va contraria și, uneori poate, vă va înfuria. Astfel un lucru e sigur: nu vă veți plictisi cu această carte în mână, una care, vă repet, mai degrabă se simte așa cum simțim catifeaua, piatra de polizor sau luciul apei, decât se citește cum știm noi încă din pruncie.