Recenzie de Radu Oprea
Criticul și istoricul literar român Nicoale Manolescu afirma în anul 2013 că “bunul cititor se naște, nu se face”, concluzie la care a ajuns în urma repetatelor încercări eșuate de a-și învăța studenții cum să citească litratură. În opinia lui, lectura corectă ține de instinct, nu de școală. Cartea pe care o avem în vedere în recenzia de față abordează lucrurile dintr-o perspectivă aproape complet opusă, încercând să susțină ideea că o lectură de bună calitate este la îndemâna oricui este dispus să-și însușească deprinderile necesare. Apărută pentru prima dată în anul 1940 și apoi revizuită și adăugită în 1972 avândul co-autor pe Charles van Doren, cartea “Cum se citește o carte” a apărut și în limba română la editura Paralela 45, în categoria Litere Filologie, având un total de 368 de pagini. Autorul acestei recenzii a citit cartea în limba engleză, în ediția din 1972.
Încă de la prima apariție, cea din 1940, cartea a avut un impact pe care care nici măcar autorul nu l-a anticipat atunci când a pornit la întreprinderea acestui demers, devenind imediat un best seller și rămânând în topul vânzărilor în Statele Unite timp de mai mult de un an. Apărută după 30 de ani, a doua ediție a cărții a fost motivată de o schimbare pe două planuri. Întâi, un număr mult mai mare de oameni deveneau licențiați în diverse domenii, față de momentul apariției inițiale a cărții și, cu toate acestea, constatarea autorului este că acești absolveți nu au deprinderea unei lecturi cât de cât comprehensive a unei cărți, mai ales din domeniul analitic. A doua motivație a reeditării cărții a reprezentat-o constatarea de către autor a mutării interesului cititorilor dinspre domeniul literaturii de tip ficțiune către cea de tip non-ficțiune, pentru care cititorii nu erau pregătiți.
Adler identifică patru nivele de lectură, preferând conceptul de nivele celui de tipuri, deoarece sistemul pe care-l propune nu este unul în care cititorul este nevoit să aleagă un anumit tip de citire în dauna altora, ci unul în care este provocat să treacă prin fiecare dintre cele patru nivele. În sistemul lui Adler, fiecare nivel se construiește pe cele dinaintea lui și nu poate fi atins de cineva care nu stăpânește nivelele inferioare. Cartea este structurată în patru secțiuni majore. Prima secțiunie se intitulează “Dimensiunile cititului” și, după o scurtă prezentare a diferitelor motivații pentru care cineva citește o carte, abordează primele două dintre cele patru nivele de lectură propuse de autor. Prin faptul că alocă următoarelor două nivele de lectură câte o secțiune în parte, autorul își demonstrează convingerea că aceste nivele sunt cele către care cititorul trebuie să tindă pentru o înaltă performață a lecturii.
Primul nivel de lectură este cel numit elementar, în care cititorul efectuează o parcurgere oarecum mecanică a cărții, familiarizându-se la un nivel superficial cu conținutul ei. Citirea la un nivel elementar, spune autorul, presupune dobândirea capacității de a înțelege sensul cuvintelor pe care le citești, deprindere pe care majoritatea celor ce merg la școală o dobândesc în anii de studii.
Al doilea nivel, care presupune în mod necesar abilitatea unei lecturi elementare, este cel inspecțional, în care cititorul are posibilitatea de a efectua o prelectură a cărții, folosindu-se de acele elemente care îi pot oferi o idee atât despre conținutul cărții, cât și despre calitatea acesteia (ex. pagină de titlu, cuprins, prefață, introducere, cuvânt înainte, eventualele abstracte ale capitolelor etc.) Cititul inspecțional este, într-o anumită măsură, unul superficial, nu neapărat în sensul peiorativ, ci în cel literal al termenului; parcurgerea unei cărți dificil de citit fără a te opri să aprofundezi lucrurile pe care nu le înțelegi imediat. Acet tip de lectură poate fi numit și “dintr-o suflare”.
A doua secțiune a cărții este dedicată celui de-al treilea nivel de lectură, citirea analitică. Din acest moment înainte se simte că autorul ajunge în acel segment al cărții unde și-a propus de la început să ajungă. Senzația pe care o are acum cititorul este că ceea ce a citit până acum este doar o introducere foarte lungă sau o prezentare detaliată a unor elemente de context. Abia acum autorul intră într-o multitudine de detalii, precum diferențierea între tipurile de cărți, descoperirea temei unice a cărții, a cuvintelor-cheie etc. Un lucru foarte important în acest moment este aducerea în discuție a diferenței dintre cuvinte și termeni și enunțuri și propoziții, ca element esențial al descoperirii intenției autorului. Aici, Adler face u nfrumos joc de cuvinte și idei, legat de înțelegerea auctorului și înțelegerea cu autorul (în engleză Coming to terms with an author). Din perspectiva citirii unei singure cărți odată, acesta este cel mai înalt nivel de lectură și, ca urmare, autorul îi acordă cel mai mult spațiu și oferă cele mai multe explicații.
A treia secțiune, care are rolul de a aplica secțiunea a doua și de a o pregăti pe a patra, este dedicată prezentării detaliilor specifice lecturării diverselor tipuri de scrieri, precum proză, teatru, științe, istorie, matematică, filosofie etc. În cadrul acestei secțiuni autorul abordează unul dintre elementele care, la prima vedere, pot reprezenta o slăbiciune a lucrării și metodei lui, și anume faptul că citirea de felul acesta poate fi limitată doar la anumite tipuri de literatură (în mod special la scrierile cu caracter instructiv). Deși, cu siguranță, fiecare tip de literatură presupune o anumită abordare, diferită de celelalte, cartea de față reușeșete să-și argumenteze destul de bine poziția. De exemplu, în cazul citirii literaturii imaginative, autorul demonstrează multă flexibilitate și înțelepciune atunci când recunoaște că nu putem exercita procesul rațional în absența implicării percepției senzoriale sau a imaginației. Procedând astfel, el reușește să atenueze din nota de ariditate pe care o astfel de lucrare o poate transmite cititorului, evitând astfel să cadă în capcana de a oferi atât de multe instrumente necesare unei lecturi de performață, dar în același timp să răpească bucuria și plăcerea unui astfel de demers. Fără această secțiune a cărții, am fi rămas cu o întrebare la care cu greu am fi putut răspunde: “Este aplicabil sistemul lui Adler la anumite tipuri de literatură? Dacă, da, cum?”
A patra secțiune este dedicată nivelului cel mai înalt și mai complex de lectură, în viziunea autorului, și anume citirea sintopică. Tipul acesta de lectură presupune citirea a două sau mai multe cărți despre același subiect, în același timp. După prezentarea contribuției nivelelor anterioare pentru acest nivel de lectură, autorul aduce în discuție cinci pași necesari unei lecturi care să privească lucrurile din mai multe părți, fără a fi de nicio parte. Pentru nivelul sintopic de lectură, cititorul are nevoie să-și creeze o bibliografie relevantă a materialelor scrise în domeniul pe care-l abordează. Unul dintre elementele foarte interesante ale acestei abordări este căutarea sau crearea unei terminologii comune tuturor autorilor care vor fi abordați, precum și descoperirea întrebărilor principale la care fiecare dintre ei să răspundă explicit sau implicit. Acest proces de exegeză a multiplilor autori îl va ajuta pe cititor să-și facă o imagine cât mai comprehensivă și obiectivă asupra domeniului pe care-l cercetează.
Cartea se încheie cu două Anexe cu caracter practic: o listă de lecturi recomandate de autori și un set de teste pentru cele patru nivele de lectură. Între cărțile propuse pentru lectură putem observa recomandarea separată (probabil din considerente cronologice) a Vechiului și Noului Testament. Deși născut într-o familie de evrei nepracticanți, Adler a devenit un admirator al lui Thomas Aquinas, al cărui tipar filozofic l-a influențat profund. Deși o lungă perioadă de tip Adler a declarat că teologia ocupă cel mai înalt loc între preocupările lui filozofice, îmbrățișarea credinței creștine s-a produs mult mai târziu, din pricina inconsecvențelor pe care le-a observat în viața creștinilor din jur.
Una dintre calitățile lucrării de față este ilustrarea bogată (pe tot parcursul ei și nu doar în secțiunea a treia) a argumentelor autorului, cu exemple din diverse tipuri de scrieri, pentru ca cititorul să poată experimenta și fixa în timp real perspectiva lui Adler.
Conform poziției autorului lucrării de față, scopul suprem al citirii este dezvoltarea minții. Cititorul nu trebuie să se mulțumească să abordeze doar acele cărți pe care le înțelege în mod natural și facil, ci să abordeze o citire activă și instruită, atât pentru a acumula și a înțelege informații utile, cât și pentru a se antrena într-un exercițiu ale cărui rezultate sunt o minte ascuțită și un bun spirit de observație. Într-o vreme ca aceea pe care o trăim astăzi, în care majoritatea consumatorilor de informație s-au mutat de la lectura unor cărți provocataore din punct de vedere intelectual la informație gata digerată și servită, în general, prin mass media și internet, cartea lui Adler poate părea depășită. Multitudinea de sugestii și complexitatea procesului se adresează în particular persoanelor a căror activitate profesională și ale căror pasiuni sunt legate de cărți. E greu de crezut că cititorul obișnuit, care citește doar de plăcere, va pune în aplicare într-o mare măsură sugestiilor autorului. Partea pozitivă este că cei mai mulți dintre noi aplicăm deja în mod instinctiv multe dintre lucrurile acestea, chiar dacă nu într-un sistem coerent și progresiv, ci disparat. Astfel, dacă înțelegem beneficiile pe care ni le aduce în lectură adoptarea unui sistem performant de pătrundere și înțelegere, nu mai avem de făcut decât un pas până la a putea deveni un cititor bun.
Una dintre problemele pe care le ridică această carte este faptul că nu reușește să propună un sistem mai simplu și mai ușor digerabil cititorului de rând, devenind astfel o carte elitistă. Ea propune un mod de analiză la sânge a tipului de literatură platonic și aristotelian, care stă la baza scriiturii occidentale, dar nu reușeșete suficient să abordeze și scrierile de altă factură. În ultimii ani accentul s-a pus tot mai mult pe eficiența temporală a lecturii, dezvoltându-se tot felul de metode prin care lectura să devină un proces mai puțin cronofag și mai eficient. Din pricina vitezei în care se desfășoară lucrurile în momentul de față, credem că persoanele interesate de lectură se vor îndrepta mai degrabă către ceea ce pare a fi un proces cu rezultate imediate și evidente decât către unul care presupune o atenție și o concentrare de care omul contemporan dovedește din ce în ce mai mult că nu este capabil.
Cartea lui Mortimer Adler este o lucrare originală și importantă în secțiunea scrierilor dedicate unei lecturi de bună calitate. În acest domeniu, mulți autori propun cărți și lucrări care se bazează în principal pe capacitatea nativă a unei persoane de a citi și a reține. Printre aceste cărți se numără The Well Trained Mind de Susan Wise Bauer și The Second Common Reader de Virginia Woolf. Adler aduce provocarea de a-i depăși propriile limite și de a deveni, prin instruire și practică, ceea ce nu poți fi în mod natural.
etheology - Books, Stuff & Coffee 
Reblogged this on Persona.
LikeLike