Max Weber – Etica protestantă și spiritul capitalismului


  1. Introducere

Etica protestantă și spiritul capitalismului este de departe cea mai cunoscută și mai influentă lucrare a sociologului german Max Weber, fiind nelipsită din bibliografiile analizelor care se fac și astăzi cu privire la istoria progresului economic și social al Occcidentului. Nici un autor serios din zilele noastre nu își poate permite să o ignore în studiul său asupra civilizației vestice, chiar și atunci când el este în dezacord cu teza principală a lui Weber sau cu părți ale acesteia[1].

În cele ce urmează voi puncta câteva din ideile principale ale cărții, structurată în două secțiuni majore, Problema și Etica profesională a protestantismului ascetic, cu un accent pe cele care evidențiază influența unor doctrine importante ale protestantismului asupra ethosului capitalist, după care le voi evalua critic, în special din punct de vedere al relevanței acestora pentru zilele noastre.

Pe tot parcursul acestei recenzii referințele sunt luate din ediția cărții lui Max Weber, Etica protestantă și spiritul capitalismului, scoasă de Editura Humanitas în 1993.

  1. Problema

Max Weber își propune să identifice și să descrie o relație de cauzalitate între câteva doctrine protestante de bază, în special cele ale mărturisirilor reformate care au urmat perspectiva calvinistă cu privire la relația lui Dumnezeu cu omul prin har, și ethosul capitalist, cu precădere în accentul său pe ”profesie”, privită ca o vocație căreia omul își supune pe deplin aspirațiile de viață. Dorința de câștig, urmată de un set de acțiuni motivate de aceasta, a existat dintotdeauna în om (pag.43-44); de aceea, spiritul capitalismului trebuie căutat în cu totul alți termeni, și anume, ne propune Weber, în noua etică rezultată prin ridicarea la rang de valoare prin rang a datoriei profesionale (pag.38).

Folosindu-se de un pilduitor citat din Benjamin Franklin, autorul ne arată felul în care agonisirea de bani, creditarea, profitul și renumele într-o anumită branșă sunt nu numai valori – justificabile chiar biblic – ci și scopuri care cer dezvoltarea și promovarea unui anume tip de caracter în societate, caracterizat prin disciplină, cumpătare, onestitate, intergritate (pag.34-36). În capitalism omul are o vocație, una care îi transcende viața și aspirațiile sale pentru fericire personală, iar asumarea acestei vocații îi modelează caracterul.

Ei bine, acest tip de ethos îi spune omului că ”el există pentru afaceri” și nu invers. Omul nu mai muncește doar pentru a-și asigura cele necesare traiului, ci pentru a-și împlini o menire pe acest pământ, aceea ce a excela prin productivitate și câștig în tot ceea ce face. Aici Max Weber așează fundația pentru teza pe care o va dezvolta în secțiunea a doua, argumentând că acest tip de ethos este incompatibil cu sensibilitățile morale ale epocilor precedente, dominate de învățătura catolică (pag.55), dar și cu principiile de bază despre vocație din învățătura lutherană clasică.

Îi revine spiritului etic al cavinismului și al liniilor confesionale pe care le-a inspirat, cum ar fi puritanismul, responsabilitatea de a modela ceea ce Max Weber numește ”spirit capitalist” (pag.66-68). Acesta este în esență miezul tezei sociologului german, anume că într-o măsură semnificativă etosul societății capitaliste este cauzat istoric de către unele dintre cele mai influente doctrine ale Reformei, în special pe linie calvinistă. Urmează să vedem ce argumente sunt aduse în sprijinul acestei idei.

  1. Etica profesională a protestantismului ascetic

Voi pleca de la câteva elemente confesionale principale ale doctrinei calviniste pe care se bazează teza lui Max Weber, punctând în dreptul fiecăreia consecințele pe care le-a propus în comunitățile care au adoptat credința reformată.

Doctrina alegerii prin har

Predestinarea, o doctrină devenită esențială în special în învățătura urmașilor lui Calvin, leagă conceptul de mântuire de o certitudine resimțită, se pare, pentru prima oară de Augustin, anume că salvarea omului este efectul exclusiv al unei intervenții divine obiective în viața lui, care nu are nimic de-a face cu valoarea sa (pag.113). Este exclus orice merit, dar și orice vină omenească în alegere. Din acest motiv, în absența unui criteriu care să explice sensul individual al fiecărei persoane, actul alegerii este închis, inaccesibil demersurilor noastre de a-l pricepe.

Weber evidențiază ca o primă consecință a acestei doctrine singurătatea interioară a individului: nimic și nimeni nu îl mai poate ajuta, nici predicatorul, nici Biserica, nici sacramentele … nici chiar Dumnezeu, din moment ce nici El nu va mai schimba ceea ce a hotărât din veșnicie (pag.116). Practic, prin această doctrină sunt eliminate orice mijloace magice (cele exprimabile în fapte cu semnificație) de căutare a mântuirii. Totul depinde de Dumnezeu, nu de om.

În aceste condiții, se pune acut problema unui echilibru interior pentru fiecare credincios care își va pune întrebări precum: Sunt eu oare ales? Cum știu asta? Pentru ca lucrurile să fie și mai dramatice în consecințele lor, Calvin respinge ideea că urmările alegerii – spre damnare sau spre mântuire – pot fi identificate la alții, pe baza purtării lor. Ulterior, urmașii gândirii reformatorului, în special cei de orientare pietistă, au revenit la problema recunoașterii alegerii spre mântuire, mai ales în contextul reglementării participării credincioșilor la actul Cinei Domnului.

Era nevoie de o soluție care să consfințească în inima credinciosului certitudinea stării de har. Aceasta a venit sub forma încrederii de sine, a unei convingeri lăutrice izvorâte din întărirea propriei chemări. Munca profesională neobosită devine un excelent instrument de alungare a îndoielii religioase și de dobândire a încrederii în alegerea divină (pag.122).

Singurele fapte cu adevărat bune sunt cele care sporesc gloria lui Dumnezeu. Ele devin semne ale alegerii, mijloace ”nu pentru a cumpăra mântuirea, ci pentru a scăpa de teama de a nu fi mântuit” (pag.125). Cavinistul, ne spune Max Weber, își crează certitudinea mântuirii pe baza faptelor circumscrise datoriei sale profesionale, una care trebuie neapărat împlinită cum se cuvine, căci ea Îl glorifică pe Dumnezeu.

Glorificarea lui Dumnezeu

Universul este predestinat să servească numai preamăririi de sine a lui Dumnezeu (pag.119). Din acest motiv, tot ceea ce face creștinul ca muncă socială este potrivită cu poruncile Sale și servește scopului glorificării, fiind exclusiv „in majorem Dei gloriam”.

Evident, acestui scop i se circumscrie și munca profesională a individului în slujba vieții pământești și a colectivității. Este interesant însă cum funcționează această paradigmă, care pune un accent atât de mare pe resorturile lăutrice ale individului, în relațiile comunitare, cu atât mai mult cu cât calvinismul a dovedit o clară superioritate între alte confesiuni în privința organizării sociale. Autorul va argumenta aici că porunca divină pentru ”iubirea aproapelui” se manifestă și ea din perspectiva scopului glorificării lui Dumnezeu ”în primul rând prin îndeplinirea obiectivelor profesionale”, dobândind astfel un ”straniu caracter material-impersonal” (pag.119). Universul social în care omul își împlinește menirea, cu Biserică și stat deopotrivă, este croit așa încât el să ofere cadrul de promovare a gloriei lui Dumnezeu. Din această perspectivă, ne spune Max Weber, izvorăște caracterul utilitarist al eticii calviniste.

Sfințirea

Max Weber propune un concept extrem de provocator cu privire la răspunsul pe care creștinul îl dă alegerii lui Dumnezeu pentru mântuire: acțiune ascetică (pag.124). Odată mântuit, omul dobândește acea fides efficax care îl abilitează să își pună întreaga viață în slujba glorificării lui Dumnezeu.  În acest proces se întâmplă ”sanctificarea prin fapte”, ridicată la rang de sistem, pentru că este vorba de o schimbare fundamentală a sensului întregii vieți a omului, în fiecare ceas și în fiecare faptă. Weber amintește la un moment dat, ca un exemplu tipic, folosirea jurnalului religios ca instrument de contabilizare a progresului în privința cultivării diferitelor virtuți (pag.133). Practic, printr-o metodică de gestionare a propriei stări de grație, întreaga existență a credinciosului este creștinizată.

Viața unui „sfânt” este orientată spre un singur scop transcendent, mântuirea, iar drumul până la concretizarea ei este pavat cu o permamentă și disciplinată reflecție asupra fiecărui pas făcut pe cale. Pe această paradigmă se fundamentează sfințirea credinciosului, propus ca un nou tip de ascet, alternativa calvinistă pentru călugăr. Spre deosebire de asceza tradițională catolică, la baza căreia stătea monasticismul, asceza calvinistă este una laică. Astfel, aristrocrației spirituale a călugărilor, calvinismul îi opune, prin ancorarea eticii sale în doctrina alegerii, o ”aristrocrație spirituală a sfinților predestinați de Dumnezeu din eternitate” (pag.131).

Max Weber va evidenția și unele nuanțări ale perspectivei ascetice calviniste în pietism și în varianta sa anglo-saxonă, metodismul. Deși perspectivele acestor două mișcări religioase s-au îndepărtat în anumite aspecte de credința reformată, ele păstrează paradigma conștientizării personale a alegerii: pietiștii vor accentua trăirea prezentului, în special nevoia de a simți împăcarea și comuniunea cu Dumnezeu aici și acum, în timp ce metodiștii vor insista pe o urmărire rațională, intenționată și planificată a perfecțiunii. Ambele, sugerează Weber, cauzează însă aceeași conduită observată și în calvinism: asumarea vocației ca mijloc de glorificare a lui Dumnezeu în societate.

Eclesiologia

Tema eclesiologiei apare mai pregnant evidențiată odată cu îndreptarea atenției către grupările care nu se înscriu pe linia magisterială a Reformei, și anume baptiștii, menoniții și quakerii. Ca trăsătură principală a acestora, Weber identifică perspectiva diferită despre biserică, văzută ca fiind ”exclusiv o comunitate a credincioșilor și a renăscuților personali” (pag.150), nu ca o comunitate în care sunt cuprinși atât drepți, cât și nedrepți. Din acest motiv, felul în care disciplina bisericească funcționa în astfel de comunități (sau ”secte”) diferă de cel al teritoriilor în care bisericile calviniste erau biserici de stat: în cazul sectelor supunerea față de judecata autorității eclesiale era benevolă, în timp ce în comunitățile calviniste ea era impusă cu fermitate tututor, indiferent de alegerea lor personală în materie de credință.

Chiar și așa, în ciuda chiar a unor excese în înțelegerea relației dintre biserică și lume, perspectiva acestor grupări cu privire la vocație și profesie s-a apropiat tot mai mult, odată cu trecerea timpului, de cea calvinistă amintită mai sus. Auseritatea autoimpusă, precum și metodica sobră și conștiincioasă a modului de viață anabaptist a ajuns și ea să fundamenteze un mod de viață profesional apolitic, unul care își va găsi expresia într-un cunoscut principiu al eticii capitaliste de mai târziu, ”honesty is the best policy”.

  1. Efectele acestor învățături reformate asupra ethosului capitalist

Enumerăm aici, succint, câteva dintre aceste efecte asupra modelării ”spiritului capitalist”. Unele dintre ele pot părea surprinzătoare, pe bună dreptate.

Munca devine un mijloc ascetic verificat, unul care poate fi folosit în scop preventiv împotriva ispitelor  pe care puritanismul le asocia ideii de unclean life (pag.161). Pentru creștinul care vrea să se păzească de rele, inclusiv de cele sexuale, preceptul de bază era ”muncește din greu în profesia ta”. De asemenea, munca este un scop în sine al vieții, poruncă de la Dumnezeu.

Creștinul evlavios este un ispravnic al bunurilor pe care Dumnezeu i le-a încredințat (pag.171). De aceea cheltuirea oricărei resurse – inclusiv a timpului, au sugerat unii puritani – în alte scopuri decât exclusiv glorificarea lui Dumnezeu era cel puțin condamnabilă.

Nu câștigul rațional este rău în sine: adevărata problemă constă în utilizarea nerațională a bunurilor (pag.172). Asceza protestantă a condamnat lăcomia, dar a promovat stăpânirea de sine, cumpătarea și modestia în contextul urmăririi succesului în afaceri.

La baza ideii de profesie stă spiritul ascezei creștine (pag.180). Calvinismul i-a furat monasticismului catolic privilegiul ascezei, al supunerii vieții omului unui corpus metodic prin care Dumnezeu să fie glorificat. Muncind cu sârg, onest și cumpătat, creștinul laic nu este cu nimic mai prejos asceților ”de profesie” de până atunci.

  1. O perspectivă personală asupra cărții lui Max Weber

Este izbitor contrastul dintre ethosul capitalist derivat din spiritul ascetic protestant și caracterul profund hedonist al contemporaneității. Cu greu mai poți vedea un om de afaceri de succes în ziua de azi care să nu fie devorat de ifosele propriei prosperități. Capitalistul zilelor noastre nu-și refuză nici o plăcere, ba mai mult, face tot ce poate și aruncă bani cu nemiluita în toate direcțiile doar pentru a-și gâdila fie poftele, fie orgoliul, fie dorința de a fi un pic mai sus decât concurentul său. Max Weber ne amintește de niște vremuri în care omul nutrea idealuri, iar prosperitatea sa era pusă în slujba lor. Astăzi, cum remarca Pascal Bruckner[2], prosperitatea devine propriul său ideal, iar noi îi suntem umili slujitori. Este important să știm cum au evoluat lucrurile, măcar pentru ca noi, creștinii, să fim conștienți de felul în care trebuie să răspundem chipului acestui veac, unul cu care nu avem de ce să ne potrivim. Personal rețin din lectura cărții lui Weber imperativul păzirii inimii în mijlocul potopului de prosperitate sau de îndestulare pe care mi l-ar putea aduce succesul în profesia mea.

Nu se poate concepe astăzi un manual de administrare creștină, de finanțe sau alte bunuri, fără a se face apel la paradigma reformată conform căreia noi nu suntem posesori de valori, ci ispravnici ai unor bunuri care Îi aparțin de drept lui Dumnezeu. Nu trebuie să uităm faptul că nu deținem certificate de proprietate absolute peste bogățiile acestei lumi, nici că prin tot ceea ce facem, inclusiv în plan profesional, Îl glorificăm pe Cel ce ne-a răscumpărat din păcat și din moarte.

Totuși, poate că cel mai important lucru de recunoscut cu privire la cartea lui Max Weber este conștientizarea, alături de autor, a felului în care ideile devine eficace în istorie, atât la nivel comunitar, cât și personal. Cred că prin evaluarea observațiilor din carte, în contextul propriei vieți sau chiar al comunității din care face parte, cititorul creștin nu are decât de câștigat.

Îi lipsește lui Max Weber orice tentativă de predicție în cartea sa. Scrisă în pragul Primului Război Mondial și înainte ca experimentul comunist să înceapă cu brutalitate în Rusia, Etica protestantă și spiritul capitalismului este văduvită de șansa unei confruntări directe cu teoria marxistă – față de care autorul german s-a aflat într-un profund dezacord – și se limitează strict la dezlegarea resorturilor trecutului capitalist. Pe alocuri, Weber observă că deja în vremea lui s-a produs o îndepărtare a spiritului capitalist de valorile sale de origine, că și vocația a fost până la urmă desacralizată. De aici și până la starea actuală, în care omul nu mai guvernează universul social spre slava lui Dumnezeu, ci se lasă înrobit de mașinăria socio-economică pe care el însuși a creat-o, avem de-a face cu o altă istorie, una asupra căreia poate alte minți luminate ale veacului își vor îndrepta atenția spre a o pricepe pe deplin.

[1] Un exemplu în acest sens, într-o lucrare adresată publicului larg, este Lucian Boia, care în cartea sa Occidentul. O interpretare istorică se oprește și el critic asupra teoriei lui Max Weber (vezi Lucia Boia, Occidentul. O interpretare istorică, (București: Humanitas, 2007), pag. 108-123

[2] Pascal Bruckner, Mizeria Prosperității, (București: Trei, 2002) pag.146

Advertisement

7 thoughts on “Max Weber – Etica protestantă și spiritul capitalismului

  1. Dyo, știi să existe vreo replică serioasă și validată la cartea lui Weber? Fiindcă, în mai multe rânduri, când am invocat câte o idee de-a lui Weber, mi s-a spus/sugerat că a fost depășită deja, contrazisă etc. Dar n-am găsit încă un titlu de referință în care să fie demontată și infirmată teza lui Weber.

    Liked by 1 person

    1. Nu am găsit un o evaluare critică mai aprofundată a cărții lui Weber. Lucian Boia, în cartea pe care am amintit-o, se referă la ea cu destul scepticism, dar e totuși mult să numesc asta ”replică serioasă”. Impresia mea, în urma interacțiunilor mele cu alte evaluări, este nu că ar fi perceput ca depășit, ci într-o opoziție fățișă față de Marx. Odată ce marxismul a cam arătat ce poate și prezintă astăzi un interes ceva mai scăzut, parcă nici Weber nu mai e atât de atractiv. ”Etica protestantă” pare să se țină încă bine, chiar și Campolo a folosit idei din ea în discursurile sale.
      Ca o impresie generală, mi se pare că, în general (chiar și în cazul lui Boia), criticile alunecă pe nuanțe neintenționate de Weber în teoria sa; nu cred că el a vrut să explice de ce nemții și scandinavii sunt mai bine puși la punct decât francezii, italienii sau, mai evident, est-europenii, ci să găsească un fundament pentru o etică muncii din unele țări după care mai oftăm și noi din vreme în vreme. Sigur că există o legătură între etica muncii unui spațiu și progresul economic al acestuia, dar pentru Weber acesta este mai degrabă un efect secundar. Cel puțin, asta a fost impresia mea. E mare lucru să lucrezi pentru profit, să te îmbogățești și să nu te simți vinovat sau amenințat de faptul că o cămilă va putea trece prin urechile acului, dar tu nu vei putea intra cu nici un chip în Împărăție …

      Liked by 2 people

  2. Ziceti:

    “De aici și până la starea actuală, în care omul nu mai guvernează universul social spre slava lui Dumnezeu, ci se lasă înrobit de mașinăria socio-economică pe care el însuși a creat-o, avem de-a face cu o altă istorie, una asupra căreia poate alte minți luminate ale veacului își vor îndrepta atenția spre a o pricepe pe deplin.”

    Va recomand o minte mai veche asa: Karl Marx.

    Like

    1. Nu cred că Marx se „califică” pentru un astfel de job; predicțiile sale pierd din vedere unele nuanțe ale economismului datorate postmodernității, precum consumerismul (varianta Baudrillard), dar și faptul că omul exploatat nu mai muncește pentru pâinea cea de toate zilele, ci pentru a-și găsi un loc cât mai confortabil în ”sistem” etc, etc.

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: