Ecoul unui Jurnal

Pasiuni

Am descoperit blogul JURNAl SCOŢIAN în urmă cu cîţiva ani şi pot să spun că de atunci am savurat fiecare postare , parcurgându-l în întregime într-o perioadă scurtă de timp. M-am bucurat de apariţia cărţii însă cunoscînd în linii mari conţinutul ,nu mi-am cumpărat-o imediat .

Nominalizarea cărţii la secţiunea ,,Memorialistică “ a premiilor revistei ,,Observator cultural “ mi-a confirmat valoarea autorului iar frumoasa scrisoare deschisă a scriitorului şi ziaristului Andrei Crăciun m-a sensibilizat din nou , trezindu-mi  dorinţa de a reciti acest minunat ,,caleidoscop de învăţătură împletită cu amintirile unei vieţi trăite cu intensitate”  , cum au denumit-o alţi cititori.

https://ioanflorin.wordpress.com/2018/04/13/jurnal-scotian-nominalizat-la-premiile-revistei-observator-cultural/

Acum,la finalul lecturii cărţii, am adunat cîteva  preţioase fragmente pe care le voi reciti cu drag ori de cite ori voi călători sau voi fi departe de mica mea bibliotecă .  Dar poate că truda nu este doar pentru mine ci vă veţi bucura şi voi,cititorii care…

View original post 1,392 more words

Advertisement

ANSELM GRUN Frumuseţea O nouă spiritualitate a bucuriei de a trăi

Pasiuni

De câteva săptămâni sensibilitatea mi-a fost stimulată de acest autor german  descoperit întâmplător .Mi-a atras atenţia coperta şi titlul simplu al acestei mici cărţi promovată de Editura Paralela 45 pe facebook.

În opinia autorului,spiritualitatea implică trei dimensiuni:

• descoperirea lui Dumnezeu presupune descoperirea sinelui (gânduri, sentimente , pasiuni , emoţii) şi dorinţa de transformare prin rugăciune;
• dimensiunea terapeutică, puterea vindecătoare a textelor biblice, a ritualurilor bisericeşti, a exerciţiilor spirituale;
• dimensiunea contemplativă, manifestată prin frumuseţea descoperită în natură, artă, oameni;

El subliniază faptul că spiritualitatea frumuseţii nu inlocuieşte alte forme de spiritualitate, dar le intregeşte şi le imprumută un gust de bucurie şi de iubire.

Aşadar,suntem invitaţi la drum 🙂

În cartea de faţă vreau să vă iau cu mine, cititoare şi cititori dragi, în călătoria pe care am făcut-o ca să descopăr aceste lucruri. Şi vă doresc să vă bucure şi mai mult frumuseţea pe care o percepeţi de obicei şi…

View original post 164 more words

Argument pentru Dumnezeu-Timothy Keller

Pasiuni

Această carte m-a provocat când am răsfoit Introducerea.Mă aflam în prezența unui autor care,la începutul vieții sale de credință,trăia la fel ca și mine, în permanenta căutare a unei a treia tabere:nici ultraconservatoare dar nici una prea progresistă,care să promoveze relativismul moral. Nu a găsit-o ,însă a fost provocat să pună bazele unei astfel de biserici în mediul urban prin care să găsească acest echilibru dar și să ofere  o soluție pentru apărarea credinței creștine într-un mod lipsit   de obrăznicie, mânie sau lipsă de respect.

Cartea este concepută în două părți:PARTEA 1-Saltul Îndoielii si PARTEA 2-Argumente pentru credință și se bazează pe consemnările autorului pe parcursul a patru ani  de discuții cu membrii și liderii Bisericii prezbiteriene Redeemer,cu numeroși căutători,sceptici și critici, de diverse profesii specifice mediului urban.

Aproape fiecare capitol cuprinde citate ale autorului englez C.S.Lewis și , mai rar  ,ale teologului american Jonathan Edwards(el contribuind la…

View original post 245 more words

John Stott – conducatorul umil-de Julia Cameron

Pasiuni

Mi  s-a întâmplat nu doar o dată să-mi formez o anumită părere despre un om citindu-i cărțile și să fiu luată prin surprindere atunci când  citesc biografia lui sau chiar când am ocazia să-l cunosc personal. Și cu John Stott s-a întâmplat același lucru.Chiar dacă privindu-i chipul blând,senin și afectuos ai putea să-i conturezi un profil de păstor,atunci când îi citești  comentariile dar mai ales cartea Crucea lui Cristos,remarci ascuțimea minții și profunzimea ideilor demne de un veritabil profesor universitar. În niciun caz nu mi-am imaginat  unele contraste atât de izbitoare,o să divulg doar câteva:

După ce îl întâlnim în ipostaza de a refuza categoric să-și slujească națiunea prin implicarea în război,ne-am aștepta ca alături de pacifismul evident să întâlnim și o anumită formă a fricii. Totuși,îl găsim profund implicat în asistența socială,asumându-și realitățile cele mai dureroase.Doarme pe sub poduri , alături de cei fără adăpost , ca să…

View original post 203 more words

C. S. Lewis – O viață de Alister E. McGrath

Pasiuni

Diversitatea apariţiilor editoriale din ultima perioadă a distorsionat oarecum priorităţile pe care mi le-am propus pentru lectură.Trebuie să-i mulţumesc editorului Teofil Stanciu pentru că a readus în prim-plan această carte la un an după publicare.

Deşi am citit cărţile lui C.S.Lewis traduse şi am participat la prelegeri care au abordat anumite teme ale scrierilor sale, autorul Alister E. McGrath ne prezintă alte faţete ale autorului, ale “perechii de ochelari”  prin care,ca cititori ,ne putem privim pe noi înşine,lumea şi contextul mai larg în care ne situăm.

Premiera pentru mine a fost întâlnirea cu talentatul profesor Kirkpatrick,un specialist al dialogului viu şi interactiv  care a reuşit să-l motiveze pe C.S.Lewis în direcţia dezvoltării unei gândiri critice.Se pare că acesta a fost şi un tipar pentru Lewis, profesorul  universitar care reuşea să transmită informaţii dar şi entuziasm, care explica  idei complexe pe care şi le explicase lui însuşi mai întâi .

Faptul că…

View original post 350 more words

Silviu Tatu, Domnul împărățește – Traducere şi comentariu la Apocalipsa lui Ioan, Oradea, Editura Cartea Creștină, 2015

 

Am bucuria să mă regăsesc printre cititorii fără studii teologice care şi-au dorit să înţeleagă mai profund cartea Apocalipsa.Am avut privilegiul să-l cunosc pe Silviu Tatu în calitatea de pastor-învăţător al Bisericii Baptiste Providenţa Oradea.Pe parcursul a trei ani de slujire şi-a propus să ne prezinte succint Planul lui Dumnezeu de răscumparare a umanitaţii căzute , oferindu-ne un program complex de studii biblice  prin parcurgerea Bibliei de la Geneza până la Apocalipsa.

Ne-am bucurat cu toţii când a sosit momentul predicilor din Apocalipsa însă în acelaşi timp am realizat măreţia acestei cărţi ,modalitatea aleasă de Dumnezeu de a surprinde printr-o diversitate atat de bogată în imagine şi sunet istoria umanităţii ,abstractul realităţilor spirituale atât de greu de inţeles pentru mintea omului.

Pentru cei care nu-l cunosc pe autorul Silviu Tatu (http://www.itpbucuresti.ro/cadre-didactice-titulare)  ar fi relevantă o mica paranteză.Participând la o serie de prelegeri dedicate autorului si apologetului crestin C.S.Lewis care l-au avut   ca invitat  pe Dr. Jerry Root (Wheaton College, SUA),am reţinut un principiu pe care încerc să-l varorific de fiecare dată când citesc o carte sau ascult un vorbitor. J.Root ne sugera să nu privim la un om ca şi la un spectacol ci să încercăm să descoperim ce vrea să ne transmită  Dumnezeu prin personalitatea lui unică .Prin prisma acestui principiu, pe lângă expertiza profesională,Silviu Tatu se remarcă printr-o excepţională capacitate de analiză şi sinteză şi prin abilitatea de a survola cu multă uşurinţă şi concentraţie Biblia atunci când abordează anumite  tematici .

Pornind de la aceste considerente, apreciez că  acest comentariu oferă o soluţie echilibrată de abordare a cărţii Apocalipsa pentru cititori, autorul reuşind să “despacheteze” concentraţia acestei unice şi complexe  Revelaţii doar atât cât este necesar .Informaţia este foarte bine sistematizată şi suficientă pentru a-ţi provoca mintea să vadă şi să înţeleagă dincolo de cuvinte,sunet  şi imagine Planul lui Dumnezeu, realităţile luptei spirituale, consumarea istoriei .

Sper ca parcurgerea comentariului să producă minţilor voastre multă bucurie ,încurajare şi un salt al credinţei că Voia lui Dumnezeu se va face “precum în cer aşa şi pe pământ”.

Am ales câteva exemple de idei exegetice şi abordări care scot în evidenţă abilităţile autorului de a valorifica anumite detalii sau teme şi  care susţin scopul principal al cărţii ,  respectiv motivarea comunităţii creştine de a persevera în mărturie.

Oracolele către bisericile din provincia Asia(Apocalipsa 2-3)

Ideea exegetică

Cristosul înviat este preocupat de progresul Bisericii Sale,în ciuda condiţiilor vitrege şi concurenţiale în care aceasta vieţuieşte,dar o protejează şi o disciplinează la nevoie pentru a  persevera până la A Doua Sa Venire .

Teologia

Bisericile sunt ale Domnului, fără îndoială,dar numai învingătorii au viitor. Oracolele acestea vizează în ultimă instanţă eficientizarea capacităţii de mărturie a bisericilor din Asia.Niciuna dintre bisericile din Apocalipsa nu merită titlul de biserică irecuperabilă,din moment ce Domnul i se adresează fiecăreia în parte.

Din informaţiile presărate în aceste epistole constatăm că nu există două biserici identice intre ele.Nici chiar cele două biserici ireproşabile nu sunt identice, deşi amândouă au de suferit din partea evreilor:Smyrna va trece prin zece zile de încercare,iar Filadelfia va trece prin necaz la fel precum celelalte.În Sardeis, sinagoga nu mai era un loc de închinare înaintea lui Dumnezeu ci de planificare a persecutării bisericii.Ceea ce au făcut iudeii cu Isus, acum făceau cu apostolii şi cu ucenicii Domnului.Biserica din Pergam si biserica din Thyateira au probleme cu învăţătura străină dar ereziarhii nu sunt mai mulţi în Thyateira.Deşi este ultima din listă, biserica din Laodiceia nu este cea mai degradată.Bisericii din Laodiceia i se impută multe dar nu şi erezia sau înstrăinarea de Dumnezeu prin învăţătură, ci doar o lipsă de zel pentru Domnul şi o problemă cu percepţia de sine.

Păstrarea convingerilor monoteiste într-o lume politeistă este o mare realizare.Perseverenţa în învăţătura dreaptă este şi mai mare într-o lume în care există o mulţime de învăţături aparent corecte sau folositoare dar care sunt în neconcordanţă cu mărturia Scripturii. Convingerile ferme ,asemenea celor împărtăşite de biserica din Efes,trebuie aduse împreună cu fapte de iubire. Iubirea dintâi nu este echivalentul îndrăgostirii pentru prima dată.Nu putem imagina relaţia cu Dumnezeu în termenii relaţiei dintre doi îndrăgostiţi ,în care dragostea vine şi pleacă de o manieră imprevizibilă.Dragostea creştină este mai mult decât un sentiment, este o stare în care se poate creşte.

 

Creaţia înnoită(Apocalipsa 21:1-22:5)

Cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, criminali, curvari, vrăjitori, idolatri şi toţi mincinoşii, partea lor este in Tăul care arde cu foc şi pucioasă.Aceasta este moartea a doua”(Ap.21:8)

Interpretarea

Faptul că lista începe cu fricoşii şi se încheie cu mincinoşii ar putea sugera că Ioan intenţiona să atragă atenţia asupra unor manifestări specifice apostaţilor sau cel puţin relevante contemporanilor lui Ioan din Asia aflaţi sub presiunea cultului imperial.În această situaţie categoriile s-ar referi la diverse aspecte ale cultului păgân care îşi exercită presiunea pentru a-i determina pe creştini să se îndepărteze de Dumnezeu sau să trăiască duplicitar din teama de autorităţi, din fascinaţie pentru spectaculosul cultelor păgâne sau din interes pentru câştigul firesc.

Calităţile biruitorilor din Apocalipsa se califică drept perechi antitetice ale unora dintre categoriile listate aici:curajoşii din Smyrna(2:9-10) se opun fricoşilor, modelele de credincioşie din Thyateira(2:19) se opun necredincioşilor, neîntinaţii din Sardeis (3:4) se opun scârboşilor,criminalilor,desfrânaţilor şi vrăjitorilor, creştinii care nu au lepădat Numele Domnului din Filadelfia(3:8) se opun mincinoşilor. Contra-exemple ale celor condamnaţi la moarte veşnică sunt şi însoţitorii Mielului, evidenţiaţi prin curaj în mărturie(12:11) , curăţie sexuală, rostirea adevărului(14:4-5).

Mai multe detalii despre carte se pot găsi aici:

(http://ecc.ro/?product=domnul_imparateste)

Simona Ardelean

Albastru ca jazzul-Reflecţii postmoderne asupra spiritualităţii creştine, Editura Kerigma, Oradea, 2009

Unora le place jazzul iar mie…in mod special.Am ales cartea convinsă că Dumnezeu are să-mi spună ceva aparte  despre relaţii, comuniune, părtăşie,dragoste. Pentru că,dacă priveşti şi asculţi o trupă de jazz, nu ai cum să nu remarci spiritul de camaraderie,respectul reciproc, profesionalismul , atmosfera de uimire in faţa libertăţii de exprimare a celuilalt, faptul ca fiecare artist este pregatit sa fie solist dar şi să facă un pas în spate să asculte sau să acompanieze.

Si aşteptările s-au confirmat.Autorul a reusit să împletească in paginile acestei cărţi raţiunea şi revelaţia,autoironia şi angajamentul, prezentându-ne într-o notă mai mult decât sinceră parcursul relaţiei sale cu Dumnezeu ,în contextul unei culturi pe care mulţi dintre noi refuză să o vadă dar mai ales să o accepte.

După explorarea într-o notă plină de umor a confruntărilor adolescentului rebel  cu religiozitatea din biserica tradiţională pe care o frecventa,cu păcatul şi ignoranţa faţă de un Dumnezeu impersonal, Donald Miller caută răspunsuri mai adânci la problemele fundamentalismului, comunităţii,dragostei frăţeşti . Am ales spre exemplificare cateva ipostaze în care m-am regasit şi care mi-au adus lumină în propriile căutări.

Har

Multă vreme n-am priceput de ce unii oameni n-au nicio problemă în a accepta harul lui Dumnezeu ,în vreme ce altora le e dificil. Eu eram dintre cei cărora le e dificil.Harul nu prea era ce căutam eu.Era ceva prea uşor. Eu voiam să plătesc pentru iertarea mea,ca şi cum Dumnezeu şi cu mine am fi fost doi prieteni care-şi fac favoruri unul altuia.

“Comportamentul” nostru nu poate fi schimbat prin autodisciplină ,dar îndrăgostirea de o fiinţă umană realizează ceea ce n-am crede niciodată că e posibil.Şi cel mai leneş om ar traversa Canalul Mânecii pentru a cucerii inima iubitei sale.Acceptând dragostea lui Dumnezeu pentru noi,ne îndrăgostim de El.În schimbul smereniei noastre şi a acceptării milei lui Dumnezeu ,ni se dă o Împărăţie. Şi Împărăţia unui cerşetor e mai bună decât iluzia unui om mândru.

Biserica

Unul din lucrurile pe care a trebuit să le fac după ce Dumnezeu mi-a dat o biserică a fost să renunţ la atitudinea negativă pe care o aveam împotriva bisericilor pe care le frecventasem înainte.În definitiv eram doar diferit,mă-nţelegeţi. Nu că respectivele ar fi fost rele ,doar că nu primeam în ele ce aveam nevoie.Intr-o noapte am citit de patru ori Efeseni din The Message a lui Eugene Peterson, şi mi s-a părut că Pavel nu dorea ca creştinii să lupte unii împotriva altora. A fost o decizie eliberatoare,pentru că,în momentul în care am spus inimii mele să facă asta ,a făcut-o,şi acum mă gândesc cu multă dragoste la republicanii fundamentalişti , şi ştiu că şi ei mă iubesc pe mine….

Comunitate

În singura conversaţie pe care care a avut-o cu Zacheu ,ne aminteşte Brennan,Hristos a exprimat susţinere şi dragoste şi ca urmare vameşul şi-a vândut averile şi a dat înapoi celor pe care-i jecmănise.Această dragoste a lui Hristos şi nu aversiunea unui oraş întreg , a fost cea care l-a vindecat pe Zacheu. Manning a continuat să vorbească despre pericolul folosirii unui limbaj dur,despre puterea neiubirii de a răni inima şi duhul unui om, şi despre cum vorbirea noastră , ca purtători ai harului şi iubirii lui Dumnezeu ,ar trebui asezonată cu dragoste şi compasiune.

Închinare

Îmi place cum încep Evangheliile, cu Ioan Botezătorul care mănâncă lăcuste şi botează oameni. Liderii religioşi încep şi ei să vină să fie botezaţi pentru că toată lumea o face şi Ioan strigă la ei şi-i numeşte pui de năpârci. Le spune că apa nu le e de niciun folos,că doar le udă pielea de pui de năpârci. Dar dacă sunt sinceri cu intenţia lor, dacă cred că Isus a venit printre ei şi că este cine zice că este ,atunci acel Isus va aprinde în inima lor lumina Împărăţiei.

Îmi place scena aceea din Dead Poets Society,în care Dl.Keating,profesor de engleză la o şcoală de elită,le cere elevilor săi să rupă din manualul de literatură eseul “Introducere în poezie”.La îndemnul insistent al profesorului,elevii încep să rupă paginile.Dl.K trece printre rândurile de bănci şi le reaminteşte elevilor că poezia nu e algebră ci e artă care pătrunde până în adâncul inimii,stârnind curaj la bărbaţi şi admitaţie la femei. Prea mult timp ne petrecem încercând să-L încadrăm pe Dumnezeu într-o grilă şi prea puţin lasându-ne inimile cuprinse de adoraţie.Prin faptul că reducem spiritualitatea creştină la o formulă,ne văduvim inimile de uimire.

 

Dragostea(cum să-i iubeşti cu adevărat pe ceilalţi)

Dl.Spencer a trecut apoi la un alt domeniu în care,spunea el,metaforele crează probleme. Ne-a cerut să ne gândim la relaţii.Ce metafore folosim?Îi preţuim pe oameni,am strigat eu. Investim în oameni, a adăugat altcineva .Şi astfel,panelul era acoperit în întregime cu metafore din sfera economicului.Am fost foarte surprins.Acela a fost momentul iluminării mele. Problema pe care o avem noi ,creştinii ,e că privim dragostea ca pe un bun comercial. O folosim cum folosim banii.

Biblia ne spune că dacă vorbeşti unei persoane cu gura ,dar inima ta nu o iubeşte,atunci eşti un om care loveşte unul de altul două chimvale zăngănitoare.Nu reuşeşti decât să enevezi pe toţi cei din jur.Cred că ilustraţia e cum nu se poate mai potrivită.Acum,ori de câte ori mă duc să mă întâlnesc cu cineva,mă rog ca Dumnezeu să mă ajute să-i arăt acelei persoane dragostea Lui. Şi-l mai rog să facă în aşa fel încăt ambele conversaţii,cea la nivel verbal şi cea la nivelul inimii,să fie sincere.

Jazzul a fost inventat de prima generaţie de culoare care nu a mai cunoscut sclavia .M-am gândit atunci că asta era minunat, pentru că, deşi jazzul e muzică, e foarte dificil să-l notezi pe hârtie; şi tocmai de aceea e cu atât mai mult un limbaj al sufletului.E ca şi cum sufletul ar spune ceva, ceva despre libertate.Cred că spiritualitatea creştină e ca muzica de jazz. Cred că dragostea pentru Isus este ceva ce simţi, ceva foarte dificil de notat pe hârtie. Dar asta nu o face cu nimic mai puţin adevătată, cu nimic mai puţin semnificativă, cu nimic mai puţin frumoasă.

În loc de încheiere vă lansez provocarea de a nu pierde oportunitatea unei altfel de închinări:Institutul Cultural Român este partener al festivalului Jazz in Church, care va avea loc în perioada 30 martie – 3 aprilie 2016 la București.

Festivalul este organizat de asociația JAZZ.RO, în parteneriat cu Biserica Evanghelica C.A. din București. Festivalul beneficiază pentru al doilea an consecutiv de Patronajul Excelenței sale, Domnul Jean-Hubert Lebet, ambasadorul Elveției în România.

http://icr.ro/pagini/festivalul-jazz-in-church-la-a-patra-editie-invitati-de-exceptie-si-evenimente-speciale

Simona Ardelean

 

Marshall McLuhan – Galaxia Gutenberg

Nu-mi este la îndemână să vorbesc despre cărți pe care „trebuie neapărat să le citești”. De data aceasta, însă, îmi voi călca pe inimă, plecând de la convingerea că vremurile acestea ale digitalizării relațiilor – într-o măsură surprinzătoare anticipate de către filozoful canadian – o cer mai mult ca oricând. Este mai limpede ca niciodată că satul global nu e un concept metaforic bine meșteșugit, ci o realitate derivată în virtutea intensificării interconectării dintre oameni sau grupuri sociale; de asemenea, adesea în glumă, dar uneori și în serios, vedem tot mai mult cum mijloacele de comunicare moderne se comportă ca extensii ale corpurilor noastre și cum ne modelează percepțiile și comportamentele. Într-o lume mai descumpănită ca oricând în încercarea de a stăpâni uneltele pe care ea însăși le-a creat pentru a se exprima pe sine cred că este nevoie să ne formăm o înțelegere cât mai cuprinzătoare și mai practică asupra felului în care media funcționează.

Marshall McLuhan este binecunoscut pentru o zicală citată de mulți și înțeleasă de puțini, mijlocul este mesajul. Acesta este și titlul uneia dintre cărțile sale în care el ilustrează acel faimos stil de expunere mozaical, alcătuit dintr-un colaj de maxime și imagini care invită concomitent la o explorare vizuală și tactilă a subiectului dezbătut (The Medium is the Message: An Inventory of Effects, 1967). Cu excepția acesteia, Galaxia Gutenberg adună într-un singur volum cam tot ce este de referință în opera autorului canadian pe tema comunicării. Între ele, cea mai importantă este Înțelegerea mijloacelor (Understanding Media: The Extensions of Man, 1964), cu totul fascinantă. Îi stau alături Galaxia Gutenberg (The Gutenberg Galaxy: The Making of Typographic Man, 1962), Legile mass-media (Laws of Media: The New Science, 1988) și De la clișeu la arhetip (From Cliche to Archetype, 1970), fiecare dintre ele materiale de o incontestabilă valoare.

Fiind o carte mozaic, adică nestructurată liniar, ci doar timid pe domenii de abordare – cultura ca afacere, tiparul, expresii frivole, forme culturale – cartea poate fi citită în ordinea dorită de cititor. E un fel de exersare asupra unui tom de peste 600 de pagini a unui simț tactil al buchisirii. Explorarea tactilă, prin natura ei, cere timp și nu este secvențială, ea permite reconfigurări ale traseului parcurs, asocieri, trimiteri, reveniri; în același timp, experiențele lecturii cărții sunt diferite de la un cititor la altul și din pricina potecilor diferite urmate de fiecare. Nu începeți cu primul capitol doar pentru că „așa se citesc cărțile”, nici nu vă descurajați dacă primul pas este mai împleticit. De pildă, eu am început cu Mireasa Mecanică și, drept să vă spun, nu se putea o alegere mai proastă, pentru că discursul de acolo – un fel de inventar al unor idiosincrasii de marketing de prin America de dinainte de venirea mea pe lume – este greu de asimilat de la distanța mea față de subiect. Poate că cititorii creștinii vor fi ispitiți să citească înceapă cu capitolul 15, în care unul dintre titluri spune „Mijloacele sunt asemenea bătăliei de la Ierihon”, un articol extrem de condensat pe o temă dragă mie, trăirea mitică. Totuși, nici asta nu e chiar cea mai facilă intrare, din câte observ.

Greul lecturii unei astfel de cărți constă tocmai în acomodarea cu acest stil mozaical de discurs. McLuhan construiește în mod intenționat un tip de argumentație care nu respectă structura unui discurs clasic. Secvențialității argumentării, McLuhan îi opune invitația la descifrarea unui discurs „rece”, care nu lasă mintea în odihnă, ci o pune să lucreze la umplerea spațiilor goale. Iar McLuhan – într-un stil care îmi amintește puțin de Francis Schaeffer – este maestru în a crea acele spații fără de umplerea cărora cititorul nu va pricepe nimic. Citești și te citești pe tine în același timp: vei fi provocat să alături propria înțelegere asupra modului în care crezi că percepi lumea și mesajele ei cadrului schițat în tușe extrem de concise de către autor.

Vei fi provocat să te vezi fie pe blog, fie pe Facebook, fie tolănit în fotoliu cu telecomanda în mână, fie cu căștile pe urechi, fie butonând pe un smart-device, fie vorbind la telefon, fie cu o carte sau un ziar în mână și să interpretezi ceea ce faci și ceea ce ți se întâmplă la nivelul experienței percepției. E o aventură de o intensitate pe care eu unul nu am mai avut-o cu o carte în mână de pe vremea buchisirii unor Kazantzakis și Noica …

Nu intru în detalii acum despre „mijloace fierbinți” și „mijloace calde” (pentru mine partea cea mai fascinantă a studiilor lui McLuhan), nici despre felul în care mijloacele devin mesaje (nu din perspectiva conținutului, ci a formei de comunicare), nici despre satul global (în privința asta, lipsesc din această culegere niște titluri care, sper eu, vor face obiectul unui alt compendiu). Vă invit, însă, cu căldură, să-l citiți pe Marshall McLuhan. Vă va fascina, vă va contraria și, uneori poate, vă va înfuria. Astfel un lucru e sigur: nu vă veți plictisi cu această carte în mână, una care, vă repet, mai degrabă se simte așa cum simțim catifeaua, piatra de polizor sau luciul apei, decât se citește cum știm noi încă din pruncie.

Era nevoie de această carte

Am ales cartea Femeile Bibliei, prin ochii lui Dumnezeuprovocată de recomandările editoriale, cu aşteptarea de a găsi în paginile ei profunzimea promisă şi depăşirea abordărilor tradiţionale, care se limitau mai ales la a sublinia locul femeilor în biserică şi la aspectele legate de ţinuta în adunare. Deşi autorul Jerram Barrs nu era pentru mine un nume cunoscut, a contat când l-am ales un detaliu din biografia lui: a fost discipolul apologetului creştin Francis Schaeffer, pe care l-am descoperit citind carteaAdevarata Spiritualitate, într-un moment de răscruce al umblării mele în viaţa de credinţă.

Lectura cărţii despre femeile de pe paginile Bibliei mi-a produs multă bucurie, chiar era mare nevoie de o astfel de resursă în mediul intercultural şi interconfesional românesc. Deşi, din prezentare, se anunţa deja o abordare diferită de cele tradiţionale, surpriza cea mai placută mi-a produs-o modul în care autorul valorifică adevărul că omul este produsul unui context cultural, că Dumnezeu nu forţează contextul atunci când intră în relaţie cu fiecare personalitate, ci Se delectează să-i răspundă omului potrivit temperamentului şi frămantărilor personale.

Încă din introducere, autorul ne pregăteşte pentru a descoperi pe paginile cărţii încurajarea, preţuirea, demnitatea, bunăvoinţa cu care Dumnezeu tratează femeia dar şi aspecte omise sau foarte puţin discutate în biserici precum locul femeilor în slujire sau problema abuzului sexual. Atenţia autorului se îndreaptă spre femei cu personalităţi complexe, cu diverse daruri spirituale şi situate în contexte culturale foarte diferite, atât din Vechiul cât şi din Noul Testament. Mă voi opri la câteva personaje şi abordări care mi-au plăcut în mod deosebit – cu speranţa că voi reuşi să transmit ceva ce să vă deschidă şi dumneavoastră apetitul.

Sara – mama tuturor credincioşilor este prezentată în contextul istoric şi cultural alături de Avram, iar autorul demonstrează că ea că nu se comportă deloc atipic, că era produsul vremii sale.

„Se va încrede Sarai (şi Avram) în promisiunile lui Dumnezeu, Îl vor crede ei pe cuvânt, se vor supune ei planurilor Sale, Îi vor îngădui ei să-Şi împlinească promisiunile la vremea hotărâtă de El? Sau vor încerca să-şi ia viaţa şi viitorul în propriile mâini şi să găsească propriile mijloace de a duce la îndeplinire promisiunile Sale atunci când vor ei? (…) Dacă ni se pare ofensator faptul că Sara si Avraam ne sunt daţi modele de credinţă şi neprihănire demne de urmat, atunci avem nevoie să ne întrebăm cât de bine ne cunoaştem inimile şi cât de bine ne amintim parcursul propriei necredinţe în promisiunile lui Dumnezeu pentru noi. Noi toţi suntem ca Sara şi Avraam în ce priveşte necredinţa şi neascultarea. Povestea fiecăruia este o poveste despre credincioşia lui Dumnezeu şi despre perseverenţa Lui în relaţie cu noi, în ciuda neîncrederii noastre în El şi a neputinţei de a ne agăţa cu toată puterea de harul Său uimitor.”

Tamar – o femeie a tragediei. Parcurgerea istoriei lui Tamar trezeşte într-o inimă sensibilă şi o minte ascuţită o întrebare tulburătoare: Cum să credem într-un Dumnezeu bun, având în vedere starea decăzută a lumii acesteia şi realitatea teribilă a suferinţei din vieţile oamenilor? Autorul ne sugerează câteva răspunsuri pe care le putem da celor care ne împărtăşesc durerea suferinţelor şi a tragediilor din viaţa lor.

„Nu Dumnezeu este autorul unor asemenea fapte rele precum violarea lui Tamar de către Amnon. Răul ia naştere în inima omeneasca, care o apucă pe căi greşite din proprie iniţiativă, fără vreun îndemn din partea lui Dumnezeu.(Iacov 1:13-15).

Trebuie să înţelegem că aceasta lume este căzută şi stricată – că este o lume anormală, nu una normală – este un adevăr care ne aduce mângâiere. Prin urmare nu trebuie să ne prefacem că un comportament cum ar fi agresarea sexuală a lui Tamar este un lucru bun dintr-o perspectivă sau alta, că, dacă îl punem într-o lumină potrivită putem spune: «Aha, acum înţeleg! Dacă ne uităm destul de atent, vedem că violenţa suferită de Tamar este în realitate spre binele ei. Violul acesta este o lecţie spirituală menită să-i aducă lui Tamar beneficii pe termen lung.» Nu trebuie să spunem una ca asta. Dimpotrivă, vom spune că violul este intrinsec rău. Nu există nimic bun, indiferent din ce unghi am privi, într-un asemenea act de violenţă şi răutate a unui bărbat faţă de sora, fiica sau soţia lui. Adevărul acesta ne aduce mângâiere. Nu trebuie să mă prefac că răutatea omenească pe care o văd în jurul meu este, într-un fel sau altul, bună.” (s.m.)

Samariteanca – proscrisa iubită este prezentată ca o metisă eretică şi păcătoasă, derutată de relaţiile ei eşuate atât cu barbaţii, cât şi cu divinitatea. Isus o tratează pe samariteancă cu decenţă, ca pe o persoană raţională şi în stare să gândească.

„El ştie asta cel mai bine, evident, fiindcă El este Creatorul femeilor, ca persoane făcute după Chipul lui Dumnezeu, în egală măsură cu bărbaţii. În calitate de Creator al femeilor, El cunoaşte cu amănuntul abilitaţile ei intelectuale şi capacitatea de a învăţa şi discuta teme teologice. Niciun învăţător (şi niciun bărbat ) nu îi vorbise vreodată în felul acela până atunci.

Suntem noi gata să urmăm pilda lui Isus şi să luăm în serios oamenii şi teologia lor arătându-le respect? Suntem noi dispuşi să avem discuţii profunde cu ei, chiar dacă noi considerăm că ideile lor sunt confuze? Cum răspundem noi la păcatul care este atât de evident în vieţile oamenilor? Ne punem în gardă, devenim rezervaţi şi reţinuţi? Îi transmitem dezaprobare şi respingere persoanei în cauză? Tonul vocii sau expresia feţei noastre trădează dispreţ şi batjocură? Isus nu a arătat nimic din toate acestea.”

Dacă cele spuse v-au stârnit cât de cât curiozitatea, vă urez lectură benefică!

Titlul în limba română: Femeile Bibliei, prin ochii lui Dumnezeu

Titlul original: Through His Eyes

Autor: Jerram Barrs

Traducere: Simona Mereu

An: 2012

Nr. de pagini: 320

ISBN: 978-606-8282-33-6

Recenzie de Ardelean Simona publicată iniţial de  https://edituracasacartii.wordpress.com/. Text folosit cu permisiune.

Thomas Schirrmacher-responsabilitatea etică în luarea deciziilor

Recenzie de Ardelean Simona

Am descoperit această carte căutând soluţii pentru un context  decizional  complex care presupunea  ierarhizarea unor valori  , asumarea unor riscuri  şi dorinţa mea presantă ca perspectiva de a transpune în practică o situaţie normativă să nu ducă la crearea unei rupturi între “trăirea în credinţă” şi “trăirea în lume”. Ceea ce am găsit a depăşit cu mult aşteptările mele ,mai ales prin bogăţia şi diversitatea studiilor de caz  şi limbajul accesibil.

Autorul propune trei premise   înaintea abordării aspectului concret al luării unei decizii,si anume:omul trebuie să fie gata (1) să iubească,(2) să raţioneze şi (3) să muncească iar apoi descrie pe larg,ilustrând cu exemple din diferite domenii (social,familial,ecleziastic,socio-politic),cele trei dimensiuni ale oricărei decizii –normativă,situaţională şi cea existenţială.De asemenea,subliniază principala problemă la care ajunge etica creştină atunci când aceste dimensiuni nu sunt văzute într-o relaţie de complementaritate ,ci într-una de excludere reciprocă.

Ceea ce conferă un mare atuu al soluţiilor propuse este faptul că anumite paragrafe ale cărţii cuprind subcapitole intitulate:”Cum poate fi transpus acest lucru într-un context secular?”,fiind prezentate exemple şi modalităţi prin care convingerile creştine pot fi aduse în dezbatere cu oameni care nu împărtăşesc fundamentul şi limbajul credinţei creştine.

Ideea care răzbate în toată cartea este aceea că “Sfânta Scriptură doreşte să ne protejeze de situaţii în care diferite aspecte ale eticii să fie puse în conflict unele cu altele.Cel care ia în considerare doar aspectul situaţional,riscă să desconsidere în final orice valoare normativă.Cel care preţuieşte doar normele,se va confrunta cu multe situaţii din care nu va putea găsi cale de ieşire.Invocarea normelor trebuie să fie însoţită de asumarea responsabilităţii la nivelul conştiinţei;reciproca este de asemenea valabilă,căci invocarea conştiinţei fără a lua în considerare valori supreme a putut fi făcută până şi de unul ca Adolf Hitler.”

Am ales pentru exemplificare câteva abordări din cadrul fiecarei dimensiuni decizionale.

Decizia normativă înseamnă a stabili valori şi a trasa limite,a aplica şi a transpune si a-ţi cunoaşte propriile responsabilităţi.

Exemplul din domeniul familial al faptului ca valorile sunt “doar” un cadru :

“Cadrul în care Dumnezeu a aşezat căsnicia şi statutul conferit prin Creaţie rămân importante pentru totdeauna,dar ele nu înlocuiesc faptul că o căsnicie se modelează aici şi acum!Lecturarea şi enunţarea textelor biblice nu clădeşte dragostea în mod implicit.Dragostea nu acţionează împotriva poruncii,dar nu se rezumă doar la faptul că porunca nu este încălcată, ci înseamnă mai mult decât atât.Oamenii care vorbesc doar despre reguli pot fi asemenea unor arhitecţi buni-care ştiu totul despre construcţia caselor şi câştigă orice litigiu ivit din confruntarea cu autorităţile şi firmele de construcţie-cu toate acestea nu sunt câtuşi de puţin preocupaţi de faptul,esenţial de altfel,că aceste case sunt locuite de oameni.Oricât de bună ar fi o casă,fără prezenţa omului ea ar fi propriu-zis lipsită de importanţă.”

Conlucrarea  celor patru mandate etice de responsabilitate (Familia, Munca, Biserica şi Statul)

“Există pericolul ca un mandat să dorească să domine asupra unui alt mandat , refuzând să-i accepte caracterul autonom.Pe de altă parte ,este la fel de mare riscul ca unele mandate să îşi afirme totala independenţă,ceea ce ar nega caracterul interrelaţional al existenţei lor ca mandate.Prin urmare,este important să se cunoască domeniul de responsabilitate al unei anumite valori.Acela care,dimpotriva,ajunge să amestece diferitele domenii ale vieţii,va distruge libertatea fiecăruia dintre acestea.”

Pericolul ca mandatele să-şi depăşească limitele.Exemple.

Familia domină Biserica.În Evul mediu au fost situaţii în care rudeniile unui papă stăpâneau asupra unei mari părţi a Bisericii.

Familia domină Statul.În istoria umanităţii s-a întâmplat adesea ca anumite familii de nobili,să domine asupra statului.Arabia Saudităeste un exemplu contemporan în această privinţă.

Biserica domină familia.De-a lungul istoriei sale,Biserica a stabilit uneori reguli menite să limiteze sau să controleze libertatea familiei în ce priveşte educarea copiilor.

Statul domină economia.Socialismul şi comunismul oferă în această privinţă multe exemple.Dar şi birocraţia care a invadat democraţiile contemporane privează economia,înspre propriul ei dezavantaj ,de multe libertăţi.

Economia domină biserica.În istoria Europei s-a întâmplat adesea ca alegerea episcopilor şi a altor ierarhi bisericeşti să se facă pe baza unor tranzacţii financiare.

Decizia situaţională înseamnă a cântări,a fi înţelept.Autorul îsi motivează prin exemple din viaţa Domnului Isus părerea că îndemnurile biblice pornesc de la idea că în orice situaţie în care anumite valori(porunci) intră în conflict,este posibilă găsirea unor soluţii bune şi corecte.

Cum poate fi transpus acest lucru în context secular?

“Cine acceptă doar valori absolute şi limite prestabilite,nu este capabil să transpună în practică aceste valori într-un mod în care să ţină cont de situaţia dată.Adevărata artă în luarea unor decizii este dată de capacitatea de a aplica şi de a transpune valori neschimbabile-stabilite pentru moment sau pentru mai mult timp-în situaţii mereu noi(în parte şi “imposibile”).

Decizia existenţială înseamnă a interioriza,a acumula experienţă,a avea compasiune şi a cultiva relaţii,înseamnă în acelaşi timp acuzare şi apărare,a acţiona conform propriei personalităţi.A lua decizii existenţiale înseamnă a decide “singur”.

“Cea mai puternică exemplificare a ceea ce înseamnă a decide “singur” se regăseşte în decizia lui Isus de a muri pentru noi pe cruce(Luca 22:42-45) . Isus venise pe lume cu un singur scop:să împlinească voinţa Tatălui şi să facă acest lucru de bună voie.Şi totuşi,din această decizie-care din punct de vedere normativ şi situaţional fusese de multă vreme clar asumată-s-a născut o decizie existenţială,care L-a zguduit pe Isus până în străfundurile fiinţei Sale.

În virtutea statutului nostru de creştini,trebuie,în cazul tuturor deciziilor(1) să ştim cu claritate care sunt valorile şi legile noastre fundamentale,(2) să înţelegem şi să cântărim cât mai bine posibil situaţiile cu care ne confruntăm şi (3) să ajungem la final la o decizie care ,să ţină cont de faptul că relaţiile inter-umane sunt extrem de valoroase.”

 

ISBN:978-973-1813-35-6

Editura: Scriptum

Data aparitiei:09.06.2011

Numar de pagini:176

 Autor:Thomas Schirrmacher