Marshall McLuhan – Galaxia Gutenberg – etheology

Nu-mi este la îndemână să vorbesc despre cărți pe care „trebuie neapărat să le citești”. De data aceasta, însă, îmi voi călca pe inimă, plecând de la convingerea că vremurile acestea ale digitalizării relațiilor – într-o măsură surprinzătoare anticipate de către filozoful canadian – o cer mai mult ca oricând. Este mai limpede ca niciodată că satul global nu e un concept metaforic bine meșteșugit, ci o realitate derivată în virtutea intensificării interconectării dintre oameni sau grupuri sociale; de asemenea, adesea în glumă, dar uneori și în serios, vedem tot mai mult cum mijloacele de comunicare moderne se comportă ca extensii ale corpurilor noastre și cum ne modelează percepțiile și comportamentele. Într-o lume mai descumpănită ca oricând în încercarea de a stăpâni uneltele pe care ea însăși le-a creat pentru a se exprima pe sine cred că este nevoie să ne formăm o înțelegere cât mai cuprinzătoare și mai practică asupra felului în care media funcționează.

Marshall McLuhan este binecunoscut pentru o zicală citată de mulți și înțeleasă de puțini, mijlocul este mesajul. Acesta este și titlul uneia dintre cărțile sale în care el ilustrează acel faimos stil de expunere mozaical, alcătuit dintr-un colaj de maxime și imagini care invită concomitent la o explorare vizuală și tactilă a subiectului dezbătut (The Medium is the Message: An Inventory of Effects, 1967). Cu excepția acesteia, Galaxia Gutenberg adună într-un singur volum cam tot ce este de referință în opera autorului canadian pe tema comunicării. Între ele, cea mai importantă este Înțelegerea mijloacelor (Understanding Media: The Extensions of Man, 1964), cu totul fascinantă. Îi stau alături Galaxia Gutenberg (The Gutenberg Galaxy: The Making of Typographic Man, 1962), Legile mass-media (Laws of Media: The New Science, 1988) și De la clișeu la arhetip (From Cliche to Archetype, 1970), fiecare dintre ele materiale de o incontestabilă valoare.

Fiind o carte mozaic, adică nestructurată liniar, ci doar timid pe domenii de abordare – cultura ca afacere, tiparul, expresii frivole, forme culturale – cartea poate fi citită în ordinea dorită de cititor. E un fel de exersare asupra unui tom de peste 600 de pagini a unui simț tactil al buchisirii. Explorarea tactilă, prin natura ei, cere timp și nu este secvențială, ea permite reconfigurări ale traseului parcurs, asocieri, trimiteri, reveniri; în același timp, experiențele lecturii cărții sunt diferite de la un cititor la altul și din pricina potecilor diferite urmate de fiecare. Nu începeți cu primul capitol doar pentru că „așa se citesc cărțile”, nici nu vă descurajați dacă primul pas este mai împleticit. De pildă, eu am început cu Mireasa Mecanică și, drept să vă spun, nu se putea o alegere mai proastă, pentru că discursul de acolo – un fel de inventar al unor idiosincrasii de marketing de prin America de dinainte de venirea mea pe lume – este greu de asimilat de la distanța mea față de subiect. Poate că cititorii creștinii vor fi ispitiți să citească înceapă cu capitolul 15, în care unul dintre titluri spune „Mijloacele sunt asemenea bătăliei de la Ierihon”, un articol extrem de condensat pe o temă dragă mie, trăirea mitică. Totuși, nici asta nu e chiar cea mai facilă intrare, din câte observ.

Greul lecturii unei astfel de cărți constă tocmai în acomodarea cu acest stil mozaical de discurs. McLuhan construiește în mod intenționat un tip de argumentație care nu respectă structura unui discurs clasic. Secvențialității argumentării, McLuhan îi opune invitația la descifrarea unui discurs „rece”, care nu lasă mintea în odihnă, ci o pune să lucreze la umplerea spațiilor goale. Iar McLuhan – într-un stil care îmi amintește puțin de Francis Schaeffer – este maestru în a crea acele spații fără de umplerea cărora cititorul nu va pricepe nimic. Citești și te citești pe tine în același timp: vei fi provocat să alături propria înțelegere asupra modului în care crezi că percepi lumea și mesajele ei cadrului schițat în tușe extrem de concise de către autor.

Vei fi provocat să te vezi fie pe blog, fie pe Facebook, fie tolănit în fotoliu cu telecomanda în mână, fie cu căștile pe urechi, fie butonând pe un smart-device, fie vorbind la telefon, fie cu o carte sau un ziar în mână și să interpretezi ceea ce faci și ceea ce ți se întâmplă la nivelul experienței percepției. E o aventură de o intensitate pe care eu unul nu am mai avut-o cu o carte în mână de pe vremea buchisirii unor Kazantzakis și Noica …

Nu intru în detalii acum despre „mijloace fierbinți” și „mijloace calde” (pentru mine partea cea mai fascinantă a studiilor lui McLuhan), nici despre felul în care mijloacele devin mesaje (nu din perspectiva conținutului, ci a formei de comunicare), nici despre satul global (în privința asta, lipsesc din această culegere niște titluri care, sper eu, vor face obiectul unui alt compendiu). Vă invit, însă, cu căldură, să-l citiți pe Marshall McLuhan. Vă va fascina, vă va contraria și, uneori poate, vă va înfuria. Astfel un lucru e sigur: nu vă veți plictisi cu această carte în mână, una care, vă repet, mai degrabă se simte așa cum simțim catifeaua, piatra de polizor sau luciul apei, decât se citește cum știm noi încă din pruncie.