Raymond Bakke – O perspectivă biblică asupra misiunii urbane


Vă supun atenţiei o cărţulie care, în ciuda dimensiunilor reduse, mi-a luat ceva mai mult timp de lectură, în special datorită reflecţiilor pe care mi le-a provocat. Are deja o vechime la noi (Ed. Adoramus a scos-o prin 2006) însă mi se pare mai actuală ca oricând.

Subiectul, misiunea urbană, s-ar putea să fie (încă) prea puţin relevant spaţiului românesc. Contextul american şi cel occidental, puternic influenţat de fenomenul migraţiei de populaţii dinspre Africa şi Orient, impune o paradigmă a misiunii urbane ce nu îşi găseşte decât o acoperire parţială în realitatea mioritică. Chiar şi aşa, cred că nu va trece mult până când vom găsi și prin oraşele noastre cartiere tot mai puternic individualizate de oameni ai exilului, proveniţi din zone ale globului pe care abia le putem găsi pe hartă, darămite să le cunoaştem identitatea culturală şi religioasă.

Mai important pentru mine este fundalul pe care Raymond Bakke îşi plasează argumentaţiile, îndeosebi când vine vorba de misiune. În contextul discuţiilor din spațiul evanghelic despre ce înseamnă un “misionar cu normă întreagă” am găsit perspectiva autorului ca fiind vrednică de luat în seamă: el vede misiunea Bisericii ca pe un întreg inseparabil, în care misionarii “de profesie” sunt integraţi organic într-o viziune comunitară asupra rosturilor celor răscumpăraţi în această lume:

“Am pierdut din vedere teologia locului, perspectiva biblică asupra comunităţii, care face legătura dintre oameni şi locuri (vezi Saul din Tars). Ne-am redus misiunea la a trimite profesionişti acolo, astfel încât noi să putem continua să facem ce vrem aici.” (pg.47)

În ce mă privește, eu resping conceptul de “misiune cu normă întreagă”, nu pentru că nu aş crede că există oameni chemaţi de Dumnezeu cu slujbe speciale, bine definite, în vestirea Evangheliei, ci pentru că nu cred în ideea de “misiune cu jumătate de normă” sau alte aberaţii de acest gen. Astfel de mentalităţi, susţinute uneori destul de agresiv de către unele organizaţii focalizate pe misiune, nu fac decât să adâncească şi mai mult prăpastia dintre “profesionişti” şi “amatori”, aceştia din urmă fiind, după o definiţie rareori rostită cu sinceritate, acei urmaşi ai lui Cristos care nu fac altceva decât să urmeze paşii consacraţi acceptării ca membrii în biserică, să vină duminică de duminică la închinare şi să îşi plătească cu conştiinciozitate zeciuielile.

În contextul obsesiei cu privire la faptul că vestirea Evangheliei înseamnă doar să mergi cât mai departe de casă, în locuri al căror nume abia se poate pronunţa, la oameni care nu au auzit niciodată de Cristos, Raymond Bakke ne atrage atenţia asupra unui fenomen cât se poate de evident în lumea vestică: migraţiile îi aduc pe cei care au nevoie de Cristos lângă noi! Nu e obligatoriu să mergi până în India ca să împărtăşeşti Evanghelia hinduşilor; în Viena, de pildă, există zone în care aceştia pot fi găsiţi fără prea mare efort. Ce să mai vorbim de numeroasele cartiere arabe din metropolele franceze (eu am avut ocazia să trec odată prin cel din Lyon, au un farmec aparte)!

“Mergeţi în toată lumea”, imperativul Mântuitorului pentru ucenicii Săi, capătă valenţe noi în zilele noastre: invaziiile musulmane, hinduse, budiste şi de alte culori în spaţiul care odată era numit “Lumea creştină” ne impun redesenarea conceptului de “mers”. Poate că n-ar strica să punem acolo, ca alternativă dinamică în traducere, o expresie de genul “lăsaţi să vină”, rămânând ca restul poruncii să îşi găsească împlinirea în facerea de ucenicii care să păzească cu sfinţenie ceea ce El a lăsat în urmă ca dreptar de trăire şi mărturie către iubirea Tatălui.

Ca să nu vă plimb pe coclauri, vă voi spune că nu trebuie să mergeţi prin alte ţări ca să întâlniţi oameni care nu au auzit niciodată mesajul Evangheliei. Îi avem aici, la noi, în România! Trăiesc în comunităţi rurale, de obicei, numite “ţigănii”, în condiţii de-a dreptul revoltătoare. Ortodcşilor nu le prea pasă de ei, cum nu le pasă nici majorităţii evanghelicilor care se complac cuminţi în misiuni cu “sfert de normă”, recte studiu biblic, rugăciune, evanghelizări în clădirea bisericii şi curăţenia în Casa Domnului de după adunare (nu că acestea nu şi-ar avea rolul rostul lor).

Raymond Bakke nu sugerează profesionalizări şi standardizări ale misiunii, dar vine cu idei cât se poate de interesante; de pildă, el aminteşte într-un loc de valoarea zeciulielii în oameni pe care biserica să o plătească pentru lucrul Domnului în noile cartiere ce apar de la an la an în metropole. Adică, înainte ca misionarul să meargă cu Biblia în mână şi să-L predice pe Cristos, oameni din biserică să se mute în cartier, cu casa lor, sau cu slujba pe care o au. Mecanici auto, dascăli, frizeri, brutari. Ei să fie lumini acolo, să pregătească terenul pentru proclamare. Norma întreagă este, aşadar, a tuturor, dacă  tot ce facem, cu cuvântul sau cu fapta, este spre slava lui Dumnezeu, înspre împlinirea planurilor Sale. Suntem departe însă de asta. E mai simplu să avem lucrători profesionişti, “full time”, iar restul să-şi ocupe doar locurile pe băncuţe şi să asiste docili la programe.

Ce este un misionar? E o întrebare de actualitate, dacă citim cu atenție vremurile în care trăim. Văzută şi prin prisma disertaţiilor lui Bakke, iată o propunere de finiţie: este acea persoană care, în urma unei ucenicizări, a ajuns să îşi poată circumscrie întreaga viaţă mărturisirii plenare a lui Cristos, prin cuvânt şi faptă. Acest lucru se poate întâmpla aici, între colegi şi vecini, sau acolo, în lumea largă, în locuri în care mărturisirea Evangheliei se face – adesea – cu multe sacrificii. Acest lucru se face în baza chemării pe care Dumnezeu o are pentru tine, una care nu înseamnă neapărat să fii misionar de meserie.

Supţirică această carte a lui Bakke. V-o recomand, măcar pentru a vă împrospăta concepţia despre misiune şi cu altfel de perspective decât cele deja consacrate pe la noi.

Dionis Bodiu

Advertisement

6 thoughts on “Raymond Bakke – O perspectivă biblică asupra misiunii urbane

  1. Reblogged this on Persona and commented:

    Dio face o recenzie (foarte buna) unei carti care ar merita citita de cit mai multi evanghelici si, pentru ca e demult epuizata, ar merita republicata, cu citeva corecturi stilistice care au scapat din graba primei publicari (mea culpa), cauzata de lansarea ei la Facultatea de teologie ortodoxa de la Iasi, acum noua ani.

    Liked by 1 person

  2. Cartea asta, epuizata acum, ar merita republicata, cu mici corecturi necesare, pe care sunt sigur, Dyo, ca le-ai observat. YWAM a fost interesata la un moment dat, dar sectiunea lor publicistica lincezeste.

    Like

  3. Dyo mi-ai adus aminte de cartea Crucea & pumnalul scrisă de David Wilkerson, o carte ce s-a și ecranizat în regia lui Don Murray, 1970. Wilkerson a pus în aplicare principiile cărții lui Raymond Bakke. Nu-i necesar să mergi în Amazon să propovăduiești Vestea Bună, fiecare oraș, metropolă are jungla ei.
    Ai amintit de rromi. E un scandal când o confesiune evanghelică atrage enoriași din confesiunile tradiționale. „Se fur oile”. Însă există ostracizații societății ce nu reprezintă interes. Poate că unii măsoară credinciosul după finanțele cu care contribuie bisericii. Or, aici avem mult de lucru. Țiganii din Cluj, din Patarât, erau uitați de români dacă Lambertus Loij ( întâmplător e și nănașul meu) și cei care-l ajută, nu le-ar fi arătat dragostea creștină. Au reușit pentru țiganii noștri să le dea o șansă: social, educațional și spiritual. Asta-mi zice Bert: popa de aici cere bani, însă la noi(în Olanda) popa are treabă și cu cei în nevoi.
    Și apropo de norma evanghelistului. E ușor să ieși în stradă cu o portavoce să zbieri versete biblice și povești moralizatoare. Te întorci acasă apoi și-ți vezi de treabă. Or, olandezii din Patarât e o misiune de peste 15 ani: de la spălarea copiilor, educația lor(anul acesta statul a acreditat-o, și plătește mai mulți educatori), mâncare, îmbrăcăminte, integrarea oamenilor în societate pentru a avea un job, până la educarea lor spirituală.

    Liked by 1 person

    1. La asta mă gândeam: evanghelizarea este privită ca un fel de limbuție despre lucruri sfinte. Dacă ar fi după mine, aș recomanda tuturor bisericilor o cură de Bakke, pentru a ieși o țâră din carapacea unui tip de misune cu totul depășit de vremurile în care ne aflăm. Din păcate, cred că rezistența la trezirea din letargie este mult prea puternică …

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: